Aurelian Pavelescu, reconfirmat preşedinte al PNŢCD

Președintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a fost reconfirmat sâmbătă în această funcție de Congresul Extraordinar al partidului, în favoarea moțiunii sale înregistrându-se 514 voturi "pentru" și 17 "împotrivă".
Iulian Tudor
02 nov. 2013, 17:15
Aurelian Pavelescu, reconfirmat preşedinte al PNŢCD

Potrivit moţiunii lui Aurelian Pavelescu, „Renaştem pentru România ta„, din Biroului Naţional de Conducere (BNC) al PNŢCD fac parte preşedintele, prim-vicepreşedintele (Vlad Moisescu), preşedintele BNC (Alex Ştefănescu), secretarul general (Ioan Mihăilă) şi 43 de vicepreşedinţi, informează Agerpes.

Aurelian Pavelescu consideră că ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare, care să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie.

„Aşteptăm să vedem cum se vor finaliza negocierile între Mişcarea Populară şi Forţa Civică, avem o relaţie foarte bună cu cele două partide, avem o relaţie bună şi deschisă cu PDL. Cred că ideal ar fi să existe o listă unică la europarlamentare sub semnul PPE. Cred că electoratul dreptei îşi doreşte această unificare a partidelor dreptei şi trebuie să răspundem acestui deziderat al electoratului dreptei în scopul de a echilibra scena politică astăzi care este extrem de dezechilibrată. Ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare iar această coaliţie să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie”, a afirmat Aurelian Pavelescu.

El susţine că „pentru electorat şi pentru funcţionarea acestei formule de centru dreapta, candidatul unic la preşedinţie să fie stabilit cât mai curând dacă este posibil”.

Pavelescu a adăugat că proiectul PNŢCD este pe termen mediu şi lung, vizând alegerile din 2016, unde îşi propune „un scor serios la locale şi la parlamentare un scor electoral de 10%”.

PNŢCD nu va intra într-o fuziune. Înţeleg că acesta este un proiect al celorlalte partide, şi PDL şi Mişcarea Populară au vorbit de fuziune. De asemenea, partenerii noştri ştiu care este poziţia noastră. PNŢCD este un partid istoric, este un simbol naţional care va merge înainte cu principiile, valorile lui, electoratul ţărănist aşteptând această renaştere a partidului”, a mai spus Pavelescu.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Pensii 2026. Venituri care pot majora punctajul de pensie. Ce documente sunt necesare
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte