Ce secretul sumbru a ASCUNS un celebru explorator al Antarcticii

În expediţia condusă de Mawson în Antarctica, unul dintre membrii echipei sale, Belgrave Ninnis, a căzut într-o crevasă adâncă şi a murit. Celălalt, Xavier Mertz, a murit din cauza foamei şi expunerii la frig. Cu toate acestea, Day susţine că Mawson l-ar fi înfometat deliberat pe Mertz, iar când acesta a murit, i-ar fi fiert carnea şi ar fi mâncat-o.

De asemenea, istoricul susţine că Mawson ar fi avut o aventură toridă în Londra, în timpul războiului, cu văduva rivalului său, exploratorul britanic Sir Robert Scott, în timp ce soţia şi fiica îl aşteptau înapoi în Australia. Nu în ultimul rând, istoricul susţine că legendarul explorator ar fi fost un laş care a evitat serviciul militar, deşi sfătuia tinerii să se înroleze.

Mawson – a cărui familie s-a mutat la Sydney din Marea Britanie, atunci când acesta era tânăr – a ajuns prima oară în Antarctica ca membru în expediţia lui Ernest Shackleton, între 1907 şi 1909, iar în 1911 a devenit primul australian care a condus o expediţie pe continentul îngheţat. Spre deosebire de Shackleton, Mawson – susţine Day – nu a fost un lider natural, ci un om distant şi dur, nepopular printre cei care îl însoţeau.

Expediţia s-a împărţit în cinci, iar Ninnis, un tânăr soldat britanic, şi Mertz, un fost campion la schi elveţian, l-au însoţit pe Mawson. După cinci săptămâni şi circa 483 de kilometri parcurşi de la bază, Ninnis a căzut într-o crevasă acoperit de zăpadă, alături de şase câini husky, un cort şi o sanie în care se aflau cea mai mare parte din alimente.

Pe lungul drum înapoi, Mawson a început să reducă drastic raţiile de hrană. ‘Să fi ajuns Mawson la concluzia teribilă că nu era hrană suficientă decât ca o singură persoană să se poată întoarce la bază? Să-i fi dat experienţa sa încrederea că el ar fi putut îndura raţiile mai bine decât Mertz?’, se întreabă Day în ‘Flaws in the Ice: In Search of Douglas Mawson’, carte care va fi publicată anul viitor în Marea Britanie.

La un moment dat Mertz a murit, lăsându-l pe Mawson să străbată singur restul de drum până la bază. Înainte de a pleca însă mai departe, Mawson a scris în jurnalul său că ‘a fiert tot restul de carne de câine’. Însă Mertz, explică Day, omorâse ultimul câine cu două săptămâni mai devreme, deci era puţin probabil să mai fi rămas carne de la acesta.

‘ Poate că a gătit altceva?’, se întreabă autorul. A profitat Mawson ‘de posibilitatea de a fierbe o parte din carnea lui Mertz, pentru a avea o şansă mai mare de a se întoarce în viaţă?’, continuă el. Pe de altă parte, în 1915, un ziarist american a relatat că Mawson i-ar fi spus că s-a gândit să-l mănânce pe Mertz, dar s-a decis să se abţină, deoarece o astfel de faptă ‘i-ar fi lăsat pentru totdeauna un gust neplăcut în gură’. Ulterior însă, Mawson a negat că ar fi afirmat vreodată aşa ceva.

Deşi expediţia a cartografiat zone largi ale coastei Antarcticii, ea a fost umbrită de cursa către Polul Sud a lui Scott şi Amundsen, dar şi de izbucnirea războiului.

Fără a surprinde, cartea lui Day şi-a atras critici de la descendenţii lui Mawson, dar şi de la o serie de exploratori polari moderni