Olteanu (BNR): Plata cu cardul trebuie extinsă, inclusiv în administraţia publică, are costuri mai mici

Creşterea numărului de tranzacţii cu instrumente de plată fără numerar reduce costurile şi de aceea este necesară extinderea ariilor de utilizare, inclusiv pentru plata impozitelor, taxelor, amenzilor, şi să se discute despre costul tranzacţiilor cu cash,apreciază Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.
Romania TV
07 nov. 2013, 10:22
Olteanu (BNR): Plata cu cardul trebuie extinsă, inclusiv în administraţia publică, are costuri mai mici

„BNR priveşte cu drag şi încurajează din mai multe considerente instrumentele de plată fără numerar, unul dintre acestea, care a avut şi o creştere marcantă, fiind cardul (…) Dacă vrem să promovăm instrumentele de plată fără numerar este important să prezentăm costurile tranzacţiilor, comparativ cu cele ale tranzacţiilor cu cash. Tranzacţiile cu cash nu sunt precepute că ar avea costuri, costuri de a ne păzi buzunarele, de a păzi banii de acasă, din casetele de valori. Companiile au costuri semnificative cu manipularea, transportul şi securitatea banilor, este un element costisitor”, a spus Olteanu, la o coferinţă pe teme concurenţiale.

El a menţionat că deşi românii au mai multă încredere dacă au „banii în buzunar” este importantă extinderea ariilor unde se pot face tranzacţii prin instrumente fără numerar, unul dintre acestea fiind sectorul administrativ.

„Dacă vrem să încurajăm plata cu cardul trebuie să creăm mecanismul prin care se pot plăti taxele, impozitele, amenzile prin card. Acest lucru va duce şi la scăderea costurilor, cu cât avem mai multe tranzacţii cu atât costurile vor scădea. În plus, în România această piaţă nu a început demult, încă simţim costurile pentru investiţiile realizate în acest domeniu. Astfel, dacă vrem să încurajăm plăţile fără numerar este nevoie de misionarism cultural, trebuie să ne convigem că este mai simplu şi mai uşor, trebuie extinse zonele în care se utilizează, iar statul trebuie să găsească pârghii pentru asigurarea unei concurenţe corecte şi pentru protejarea consumatorilor”, a spus el.

Pe de altă parte, Olteanu a arătat că personal vede instrumentele cu plată fără numerar cu mai puţin entuziasm, pentru că i se par instrumente tranzitorii.

„Din punctul meu de vedere, după 10 ani vom vorbi de plăţi prin ceea ce numim astăzi smartphone, dacă lumea va merge spre simplificare. Este o discuţie speculativă pentru că în România abia apar aceste instrumente, pe care le încurajez. Până atunci este bine să ne facem treaba cu ce avem”, a mai spus Olteanu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
El e „bărbatul” de care Gigi Becali are nevoie la FCSB! Cum și-a câștigat noua feblețe a patronului respectul în vestiar
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
10 greșeli pe care le faci când folosești aerul condiționat și care îți măresc factura la energie. Așa pierzi zeci de lei lunar
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile confirmat la Iași. Alți doi pacienți sunt suspecți
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Cum arată Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, la 23 de ani. E de nerecunoscut!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România