Cătălin Predoiu a câştigat alegerile interne din PDL şi în Regiunea Centru, cu 75,69%

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a câştigat şi în Regiunea Centru scrutinul pentru desemnarea candidatului partidului la viitoarele alegeri prezidenţiale, cu 75,69% din voturile celor 18.138 de democrat-liberali din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu prezenţi sâmbătă în cele 50 de secţii de votare amenajate în cele şase judeţe.
Alina Costache
09 nov. 2013, 20:08
Cătălin Predoiu a câştigat alegerile interne din PDL şi în Regiunea Centru, cu 75,69%

Vicepreşedintele PDL Mircea Hava a prezentat, într-o conferinţă de presă desfăşurată sâmbătă seara la Alba Iulia, rezultatele competiţiei interne din PDL pentru desemnarea prezidenţiabilului partidului din 2014 desfăşurată în Regiunea Centru, prezenţa la vot fiind de 76,96%, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Predoiu: Măsurile aberante anunţate de Guvern vor bloca şi mai mult economia

Cătălin Predoiu a obţinut 13.525 de voturi, reprezentând 75,69% din voturile valabil exprimate, iar primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost votat de 4.352 de membri, adică de 24,36%. În judeţul Alba, unde prezenţa în secţiile de vot a fost de 81%, prim-vicepreşedintele PDL a obţinut 66,42%, iar Gheorge Falcă, 33,63%. În Braşov, Predoiu a fost votat de 81,46% din cei aproape şapte mii de membri democrat-liberali, primarul din Arad având doar 18,61%. Prezenţa la vot a fost în acest judeţ de 75%.

Tot pe prima poziţie s-a situat Cătălin Predoiu şi în Covasna, unde a fost preferat de 87,61% din cei 452 de votanţi. Gheorghe Falcă a obţinut voturile a 12,39% dintre democrat-liberalii din acest judeţ, unde prezenţa la urne a fost de 86%. În Harghita, unde au votat 274 de persoane, prezenţa la vot fiind de 80%, Cătălin Predoiu a fost preferat de 181 dintre aceştia, reprezentând 66,06%, iar Falcă de 93 de votanţi, adică de 33,94%.

Citeşte şi Cătălin Predoiu, ales candidatul PDL la alegerile prezidenţiale de democrat-liberalili din nord-vest

Cătălin Predoiu a obţinut prima poziţie şi în judeţul Mureş, cu 74,94% din voturi, Falcă având 25,06%. S-au prezentat la urne 86% dintre membrii PDL din judeţ. Sibienii au optat tot pentru prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, care a obţinut în acest judeţ 90,27% din voturi. Primarul municipiului Arad a primit doar 9,73% din voturile celor prezenţi. În Sibiu, prezenţa la urne a fost de doar 50%.

Cătălin Predoiu a fost ales ca prezidenţiabil al PDL şi de democrat-liberalii din Regiunea Nord-Vest, cu 75,34%, precum şi de cei din Regiunea Nord-Est, cu peste 80% din voturi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Un român din trei nu știe cum s-ar descurca dacă și-ar pierde locul de muncă. Ce arată un nou studiu
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?