Oamenii de ştiinţă au descoperit un cuvânt universal, prezent în toate limbile lumii

Un cuvânt precum „ă?” — ce este folosit atunci când nu reuşim să înţelegem ceea a spus altcineva — pare să fie universal. O echipă de cercetători de la Institutul de Psiholingvistică Max Planck au efectuat un amplu studiu trans-lingvistic şi au descoperit că acest cuvânt există într-o formă şi o funcţie similară în limbi de pe întreaga planetă.
Romania TV
11 nov. 2013, 13:40
Oamenii de ştiinţă au descoperit un cuvânt universal, prezent în toate limbile lumii

La prima vedere, ar putea părea frivolă cercetarea ştinţifică a cuvântului „ă?”. Dar, de fapt, acest mic cuvânt reprezintă un instrument indispensabil în comunicarea umană. Fără cuvinte precum acesta nu am putea semnala atunci când avem probleme în a auzi sau înţelege ceea ce tocmai s-a spus, iar conversaţiile noastre ar fi în mod constant încurcate de neînţelegeri. Această cercetare face parte dintr-o investigaţie mai amplă a limbii şi a interacţiunii sociale, studiu finanţat de European Research Council.

Mark Dingemanse şi colegii săi de la Institutul de Psiholingvistică Max Planck au studiat limbile din jurul lumii şi au descoperit că toate conţin un cuvânt cu un sunet şi cu o funcţie identice cu cea a cuvântului românesc „ă?”. Acest lucru este remarcabil, deoarece cuvintele din limbile ce nu sunt înrudite sună, de regulă, complet diferit. Spre exemplu, „câine” este „inu” în japoneză, „chien” în franceză şi „dog” în engleză. Unii oameni ar putea spune că acest lucru sugerează că „ă?” nu este un cuvânt, însă o analiză fonetică atentă efectuată de oamenii de ştiinţă arată că este, de fapt, un cuvânt. Deşi „ă?” este mult mai asemănător între numeroase limbi decât ar trebui să fie în mod normal un cuvânt, el diferă totuşi între limbi în moduri sistematice. „Ă?” nu este unul dintre sunetele umane care se întâmplă să fie universal pentru că este înnăscut, precum strănutul sau plânsul. El este un cuvânt ce trebuie să fie învăţat în forme subtil diferite în fiecare limbă.

De ce este „ă?” atât de asemănător în mai multe limbi? Pentru a înţelege asta, Dingemanse şi colegii săi au studiat contextul specific în care apare acest cuvânt. În comunicaţiile umane, atunci când nu putem reacţiona cum trebuie, avem nevoie de o „cale de scăpare”: o metodă prin care să semnalăm rapid problema. Acest semnal trebuie să fie uşor de produs în situaţii în care ne este greu să spunem ceva şi trebuie să fie un cuvânt întrebător, care să arate interlocutorului că trebuie să vorbească din nou. Dat fiind că aceste necesităţi sunt aceleaşi indiferent de limbă, acest lucru poate face ca toate limbile să aleagă aceeaşi soluţie: o silabă întrebătoare simplă, uşor de produs, precum „huh?” (engleză), „ă?” (română), „a?” (chineză), „e?” (spaniolă), „he?” (olandeză).

Acest principiu simplu este binecunoscut din biologia evoluţionistă: atunci când specii diferite trăiesc în condiţii similare, ele pot evolua în mod independent trăsături similare, fenomenul fiind cunoscut sub numele de evoluţie convergentă. De exemplu, rechinii şi delfinii au origini evoluţionare diferite, dar trupuri similare, deoarece trăiesc în acelaşi mediu acvatic. În acelaşi fel, Dingemanse şi colegii săi propun că este posibil ca unele cuvinte să conveargă asupra unor forme similare când apar în „medii” conversaţionale similare. Un efect clar al aceste ecologii conversaţionale asupra formei specifice a unor expresii lingvistice nu a mai fost observat până acum.

Deşi „ă?” poate părea primitiv în simplicitatea sa, un cuvânt cu o asemenea funcţie nu există în vocabularul celei mai apropiate rude evoluţionare a omului. Doar oamenii au sisteme de comunicare în care pot fi exprimate gânduri complexe şi în care neînţelegerile pot fi rezolvate pe loc. Chiar şi un cuvânt simplu precum „ă?” ne poate învăţa foarte multe despre natura noastră de animale ultrasociale.

descopera.ro

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi