Cum arată şi cum funcţionează prima armă imprimată 3D – VIDEO

O companie americană a realizat prima armă de foc tipărită 3D, un pistol bazat pe modelul 1911, folosind 30 de componente metalice, sinterizate laser.
Romania TV
11 nov. 2013, 15:11
Cum arată şi cum funcţionează prima armă imprimată 3D - VIDEO

O companie din Texas, Statele Unite, a realizat şi a testat prima armă de foc tipărită 3D, realizată din metal. Pistolul, bazat pe modelul clasic 1911, a fost realizat prin sinterizarea laser a 30 de piese din oţel inoxidabil, fibră de carbon şi inconel, un aliaj de nichel, crom şi fier, anunţă dailymail.co.uk.

Creatorii armei spun că „funcţionează superb” şi că rezistă fără probleme după ce a tras 50 de cartuşe. Compania spune că sinterizarea laser are o precizie foarte mare şi că piesele tipărite 3D au mai multe detalii şi sunt mai puţin poroase decât cele realizate în mod convenţional.

Citeşte şi Materiale sintetice asemănătoare ţesuturilor vii, create cu o imprimantă 3D din apă şi ulei

Kent Firestone, vicepreşedinte la Solid Concepts, firma producătoare, spune că „succesul producerii şi a faptului că pistolul 1911 tipărit 3D funcţionează, demonstrează viabilitatea procesului de imprimare în trei dimensiuni pentru aplicaţii comerciale„. El îndeamnă populaţia să nu se sperie la gândul că, într-o zi, fiecare îşi va putea imprima arme de foc acasă. „Momentan, suntem singura firmă care are licenţa să producă arme în acest fel”, spune el.

Procesul de sinterizare selectivă foloseşte un laser puternic care topeşte pulberi metalice, plastice sau ceramice şi le dă forma dorită prin încălzire şi presare. „Faptul că tipărirea 3D nu este suficient de precisă sau de puternică e o idee preconcepută, greşită. Ne luptăm să schimbăm această perspectivă”, spune Firestone. Compania plănuieşte să producă piese pentru arme în continuare, folosind acelaşi proces. „Dacă un client are nevoie de o piesă unică, de comandă, suntem pregătiţi să livrăm în 5 zile,” adaugă el.

Citeşte şi Urechi artificiale, create cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D

Compania insistă că nu a căutat să realizeze o versiune mai ieftină sau mai uşor de fabricat a pistolului, ci vrea să demonstreze că tipărirea 3D e o soluţie viabilă pentru aplicaţii comerciale. „Echipamentul necesar producerii unei arme ca aceasta costă în jur de 630.000 de euro. Ţeava pistolului e supusă la presiuni de peste 1.400 kg/cm cub. Faptul că arma funcţionează, că are precizia şi fiabilitatea uneia fabricate convenţional, demonstrează faptul că tipărirea 3D este suficient de dezvoltată pentru realizarea de prototipuri şi chiar produse finite”, concluzionează Firestone.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ion Țiriac conduce un Mercedes-Benz 600 Pullman de 3,3 tone: top 10 mașini din colecția de 400 de modele
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte