Peste o sută de elevi dintr-un sat clujean au refuzat să intre la ore, din cauza comasării

Peste o sută de elevi de la şcoala generală din satul Finişel, comuna Săvădisla, au refuzat, luni, să intre la ore, în semn de protest faţă de decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj de comasare a unităţii de învăţământ cu şcoala din satul Hăşdate, transmite Mediafax.
Romania TV
16 ian. 2012, 09:37
Peste o sută de elevi dintr-un sat clujean au refuzat să intre la ore, din cauza comasării

Preşedintele comitetului de părinţi din şcoala Finişel, Mihai Ungur, a declarat, luni, pentru Mediafax că părinţii şi elevii sunt nemulţumiţi de decizia de comasare luată de ISJ Cluj fără consultarea lor şi a Consiliului Local Săvădisla.

„Avem 104 elevi în şcoala din Finişel care sunt în grevă pe durată nedeterminată şi nu s-au prezentat la ore, în semn de protest faţă de decizia ISJ Cluj de comasare a unităţii şcolare cu cea din satul Hăşdate. Nu vor intra elevii la ore până nu se rezolvă problema, iar comasarea nu este anulată. Noi nu vrem să fie comasare cu şcoala din Hăşdate, iniţiativa nu se justifică. La Finişel avem 104 elevi, iar la Hăşdate sunt 70, cu tot cei din satul Lita”, a spus Ungur, care se află, luni, în faţa şcolii din Finişe, alături de alţi părinţi.

Potrivit acestuia, directorul şcolii din Finişel locuieşte în Hăşdate şi a făcut demersuri pentru comasarea celor două şcoli, astfel încât să lucreze mai aproape de casă.

„Soţia directorului şcolii lucrează la ISJ Cluj şi aşa s-a putut aranja comasarea la Hăşdate”, a spus Mihai Ungur.

Acesta a adăugat că o delegaţie a părinţilor din şcoala Finişel se va prezenta în audienţă la şeful ISJ Cluj, pentru deblocarea situaţiei.

La rândul său, mama unuia dintre copii, Simona Bordea, a declarat că şcoala din Finişel este mai mare decât cea din Hăşdate şi este situată la doar doi kilometri de centrul de comună, Săvădisla, faţă de zece kilometri câţi sunt din Hăşdate faţă de centrul comunei.

„Noi vrem să ne păstrăm şcoala. Nu am trimis copiii luni la şcoală şi nu-i lăsăm nici mâine, până nu suntem şi noi întrebaţi ce părere avem. Noi în primul rând vrem să ne păstrăm şcoala. Acuma, dacă într-adevăr nu există nici o soluţie, am fi de acord şi cu comasarea, dar nu în Hăşdate. Mai bine la Săvădisla, în centrul de comună, că e mai aproape”, a adăugat Simona Bordea.

Primarul comunei Săvădisla, Tamas Gebe, a declarat, luni, că şi Primăria va încerca să găsească o soluţie de rezolvare a problemei comasării.

„Va trebui să vedem exact câţi elevi învaţă în fiecare din cele două şcoli iar comasarea să se facă la şcoala care are mai mulţi elevi. Noi la Primărie am fi dorit să rămână şcolile cum au fost, dar ISJ Cluj a dorit comasarea”, a spus Tamas Gebe.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj, Horea Corcheş, a declarat, la rândul său, că protestul elevilor din Finişel nu este justificat.

„Părinţii au datoria de a-şi trimite copiii la şcoală. Comasarea este justificată datorită numărului de elevi din Finişel. Nu se pune problema unor interese personale în procesul de comasare, ci se ţine cont de interesul şcolii şi al comunităţii”, a spus Corcheş.

DailyBusiness
5 lucruri de știut despre orașul brazilian Belém, din Brazilia, care găzduiește COP30
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Tragedie! Fostul fotbalist de la Corvinul Hunedoara a murit la doar 18 ani
Capital.ro
ANAF schimbă regulile. Băncile transmit date despre clienți și conturi. Care va fi procesul
Playtech.ro
Cât costă să construiești o piscină de 15, 20 sau 25 mp în 2025 – prețuri actualizate și sfaturi de amenajare
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
UE planifică un „Schengen militar”. Se pregătește accelerarea mișcărilor trupelor și armelor în contextul amenințării ruse
stirilekanald.ro
Un cuplu a fost surprins făcând amor într-o biserică din Italia! Preotul român i-a descoperit: „Un grav act de profanare”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai