VEŞTI BUNE pentru profesori. Bugetul pentru Educaţie va creşte în 2014

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că bugetul alocat educaţiei în 2014 va creşte şi i-a asigurat pe studenţii protestatari că pentru Guvern educaţia este o prioritate.
Filip Stan
13 nov. 2013, 20:37
VEŞTI BUNE pentru profesori. Bugetul pentru Educaţie va creşte în 2014

În 2014, bugetul Educaţiei va fi suplimentat cu circa 350 milioane euro, pentru plata diferitelor lucrări la şcoli, universităţi, cămin, iar începând cu 1 ianuarie 2014 salariile debutanţilor din învăţâmânt vor creşte „semnificativ”, a anunţat Mihnea Costoiu, citat de Agerpres.

De asemenea, oficialul a afirmat că în 2014 sumele pe care Guvernul le va plăti pentru acoperirea cheltuielilor generate de sentinţele date de instanţe ca urmare a diminuării salariilor din anul 2010 vor reprezenta un efort financiar de „peste un miliard de lei”.

„Cu alte cuvinte, Guvernul PDL a tăiat 25%, profesorii au câştigat în instanţă iar în 2014 suma pe care Guvernul o va plăti este de peste un miliard de lei. Dacă această sumă nu ar fi trebuit să o plătim, ci să o introducem în plata salariilor, ar fi însemnat o creştere de 8% pentru toate cadrele didactice”, a spus Mihnea Costoiu.

CITEŞTE ŞI: Adrian Vasilescu: Salarizarea profesorilor este una din dramele României

Reprezentantul Ministerului Educaţiei a susţinut că, având în vedere că a fost lider al studenţilor, îi înţelege pe protestatari şi este deschis pentru orice dialog cu aceştia.

„Atât ca fost student, cât şi ca rector al uneia dintre cele mai mari universităţi, înţeleg revendicările studenţilor şi doresc să îi asigur pe toţi că MEN depune toate eforturile pentru îmbunătăţirea situaţiei lor. Pe undeva, mă bucur, ca lider al mişcării studenţeşti în perioada studenţiei, de faptul că generaţia tânără dă dovadă de implicare şi acţionează pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul şi nu pot decât să apreciez că sunt implicaţi şi doresc rezolvarea acestora”, a declarat Costoiu.

El a arătat că împreună cu studenţii s-a întâlnit pe parcursul ultimelor zile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi au fost înaintate MFP „anumite propuneri”, care au şi rezolvări. „Continuăm să dialogăm cu studenţii. Unele dintre solicitări îşi găsesc rezolvare imediată, altele sunt în curs de rezolvare în această perioadă şi continuăm dialogul, astfel încât atunci când vom finaliza bugetul să avem veşti bune pentru aceştia„, a afirmat ministrul.

Ministrul a reiterat că educaţia este considerată prioritate pentru Executiv. „Guvernul din care fac parte şi eu, personal, considerăm educaţia ca prioritate şi în aceste condiţii, ţinând cont de constrângerile bugetare, pentru anii 2013 şi 2014 ne-am concentrat atenţia pentru a rezolva o parte dintre problemele pe care sistemul le are”, a spus demnitarul.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, înjurat de 50.000 de oameni de față cu nepoții. Lecția pe care le-a oferit-o moștenitorilor: „După, au vrut să facă poze cu mine”
Capital.ro
Horoscop financiar 14–20 septembrie. Banii vin pe neașteptate pentru unele zodii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului