EMIL RACOVIŢĂ, vedetă la National Geographic

EMIL RACOVIŢĂ este sărbătorit de Google la 145 de ani de la naştere. Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a-l sărbători pe Emil Racoviţă, la împlinirea a 145 de ani de la naşterea savantului român, fondator al biospeologiei, biolog şi speolog, explorator şi academician.
Romania TV
15 nov. 2013, 06:59
EMIL RACOVIŢĂ, vedetă la National Geographic

Emil Racoviţă a explorat locuri virgine în Antarctica, a cercetat adâncul Mediteranei şi al lumii subpământene, a fondat primul institut de speologie din lume.

Iată câteva momente din reportajul realizat de Cristian Lascu pe urmele lui Emil Racoviţă exploratorul. Călătoria a purtat echipa National Geographic până în Antarctica, şi chiar pe Insula Cobălcescu, denumită astfel de savantul român în timpul expediţiei din 1897-1898.

*

În portul Ushuaia, pe un soclu de piatră, chipul cioplit în bronz al lui de Gerlache este aţintit spre cheiul în care se află Plancius, nava care ne va purta pe itinerarul corăbiei Belgica. De aici pornesc în fiecare an spre Peninsula Antarctică peste 30.000 de turişti, în vase de pasageri foarte sigure. Pe Plancius avem tot confortul, dar nu şi fiorul necunoscutului pe care l-au simţit cei 19 temerari care au pornit pe coaja lor de nucă. 
La numai o săptămână de la plecare, o furtună cumplită a surprins Belgica în Strâmtoarea Bransfield. Pe când încerca să dreneze puhoaiele, un val uriaş l-a măturat de pe punte pe tânărul matelot Wiencke. În zadar Lecointe, legat de o parâmă, a sărit în mare după el, stihia i l-a smuls din braţele îngheţate. 
În luna februarie, Belgica a parcurs un traseu în zigzag prin canalul denumit de Gerlache şi a făcut 20 de opriri. În fiecare staţie, au recoltat eşantioane geologice şi biologice, au făcut măsurători geofizice, fotografii, au cartografiat ţărmurile şi insulele descoperite. Jurnalul lui Raco a început să se umple de descrieri de locuri noi. 86 de denumiri date de Belgica sunt trecute acum pe hărţi, printre ele şi insula numită Cobălcescu. (În 1952, o expediţie engleză a botezat un grup de mici insule cu numele lui Emil Racoviţă).

*

La 10 martie, Emil Racoviţă devine evident că Belgica e prinsă în capcană, că va fi nevoită să facă faţă unei iernări dincolo de Cercul Polar de Sud, o premieră în analele expediţiilor antarctice. La 26 martie, cazanele sunt definitiv stinse. Se aflau la latitudinea de 71 de grade şi 31 de minute. Echipajul se pune în acţiune. Înconjoară Belgica cu metereze de zăpadă, pentru a reduce pierderile de căldură. Puntea este şi ea transformată într-un pavilion-tampon. Din magazii sunt scoase hanorace din blană de lup, cizme şi pantaloni din piele de ren, schiuri cu manşoane din piele de focă, mănuşi împletite din părul blondelor norvegiene, ce au proprietatea de a ţine de cald chiar şi ude.
Iar prăpădul iernii nu se lasă aşteptat. „Ca nişte umbre ne târam în neîntreruptul întuneric prin nămolul de omăt ce viscolul îl clădea pe puntea corăbiei. În mohorâtele cabine, ghemuiţi lângă sobă, legam în lungi poveşti, prin firul amintirii, ceea ce aveam cu ceea ce lăsasem în Ţara Soarelui, departe.“

 

La o masă, echipajul de pe Belgica încearcă să-şi refacă moralul (Racoviţă e în dreapta, cu furculiţa la gură). Foto: prin amabilitatea Fundaţiei de Arte Vizuale

La o masă, echipajul de pe Belgica încearcă să-şi refacă moralul (Emil Racoviţă e în dreapta, cu furculiţa la gură). Foto: prin amabilitatea Fundaţiei de Arte Vizuale

 

*

Dar nici amintirile, nici munca nu pot suplini lipsa soarelui. Chiar şi visele îngheaţă în asprimea nopţii polare, ce pare că nu se mai termină. Apar anemii, disfuncţii, chipuri congestionate, palpitaţii. Spre sfârşitul lui mai, fizicianul-ofiţer Emil Danco, un bărbat zdravăn de 29 de ani, e doborât de o puternică dilatare de aortă. Iar la 7 iunie, camarazii săi sapă o copcă în gheaţă ce-i va deveni mormânt. „Luna lucea albă şi plăpânda ei lumină arunca umbre negre în dosul colinelor de gheaţă, iar vântul sufla aspru şi îngheţat peste capetele noastre descoperite şi plecate. Şi trupul tovarăşului nostru fu împins în apă; încet se ridică la marginea de gheaţă şi încet se scufundă în neagra urgie a mării. Niciodată nu ne-a fost aşa de frig la trup, niciodată aşa de rece la inimă.“

EMIL RACOVIŢĂ este sărbătorit de Google la 145 de ani de la naştere. Noul logo este conceput sub forma unui desen, în care imaginea lui Emil Racoviţă apare postată în interiorul primei litere „O” din cuvântul Google.

Totodată, logoul Google face referire la expediţia lui Emil Racoviţă în Antarctica, în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor şi a pinguinilor.Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi Ziua Naţională a României.

În acest an, Google a sărbătorit-o şi pe Maria Tănase, la 100 de ani de la naşterea cântăreţei.

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947, Cluj-Napoca) este fondatorul biospeologiei, biolog şi speolog, explorator şi academician, potrivit site-ului Institutului Cultural Român.

Emil Racoviţă a fost membru titular al Academiei Române din anul 1920, preşedinte al Academiei între 1926 şi 1929 şi profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947).

La numai 25 de ani, în 1893, Emil Racoviţă a fost ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. A fost director adjunct al staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer (Franţa), director adjunct al laboratorului de anatomie comparată de la Sorbona şi codirector al revistei internaţionale Archives de zoologie expérimentale et générale. În lucrarea „Essai sur les problèmes biospéologiques” din 1907, Emil Racoviţă a pus bazele unei noi ştiinţe – biospeologia.

Emil Racoviţă a participat în calitate de naturalist, împreună cu Roald Amundsen, Frederick Cook, Antoine Dobrowolski şi Henryk Arctowski la expediţia în Antarctica cu nava „Belgica” (1897-1899), sub conducerea lui Adrien de Gerlache. În timpul acestei expediţii, Emil Racoviţă, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, a adunat un bogat material ştiinţific botanic şi zoologic, care a constituit ulterior obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. În urma acestei expediţii, savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice.

Emil Racoviţă  a înfiinţat în 1920, la Universitatea din Cluj, primul institut de speologie din lume, crearea acestui institut fiind consfinţită printr-o lege specială promulgată pe 26 aprilie 1920. În cadrul acestui nou institut, Emil Racoviţă a predat primul curs de biologie generală din România. Pentru început, institutul de speologie de la Cluj a funcţionat ca parte componentă a Facultăţii de Ştiinţe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat şi sediul Societăţii Ştiinţifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internaţional de coordonare a activităţii tuturor zoologilor interesaţi de studiul faunei subterane.

Emil Racoviţă este fondatorul biospeologiei, o ştiinţă prin excelenţă sintetică, concepută iniţial în scopul de a ajunge la o reconstituire cât mai fidelă a istoriei naturale a domeniului subteran. Emil Racoviţă a definit biospeologia ca ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran (peşteri şi pânze freatice). Cercetările sale asupra sistematicii, ecologiei şi evoluţiei animalelor subterane au contribuit la dezvoltarea unei perspective filogenetice în sistematică. Mare iubitor al naturii, Emil Racoviţă este unul dintre iniţiatorii ocrotirii monumentelor naturii din România.

Emil Racoviţă a publicat, pe lângă materiale de specialitate, şi alte lucrări privind organizarea învăţământului superior şi a cercetării ştiintifice. Principalele lucrări ştiinţifice semnate de Emil Racoviţă – „Essai sur les problèmes biospéologiques” (1907), „Speologia” (1927) şi „Evoluţia şi problemele ei” (1929) – au contribuit esenţial la dezvoltarea cercetării biologice şi speologioce, la nivel internaţional.

Institutul de speologie de la Cluj a fost reorganizat în 1960, trecând sub egida Academiei Române şi primind numele de Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”.

DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Țara unde s-a descoperit cel mai mare zăcământ de aur, argint și cupru din ultimele decenii. Viața oamenilor se va schimba
Capital.ro
Ilegal în orice bloc din România. Vecinii te vor reclama la Primărie și asociația de proprietari. 500 lei amendă
Playtech.ro
Cum să-i pui poprire pe conturi și proprietăți unui prieten care refuză să-ți dea banii înapoi!
DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Adevarul
Sharon Osbourne regretă că a luat Ozempic pentru slăbit: „Am mers prea departe. Nu mai pot face multe operații pe față”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Cetatea din Apuseni care ascunde un blestem vechi de secole. Misterul tunelului ascuns
Ego.ro
Soțul m-a părăsit pentru amantă. După 10 ani, mă vrea înapoi și... iată ce mi-a spus!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Culiță Sterp și Daniela Iliescu, în lacrimi la botezul micuței Miray: „Mi se face pielea de găină!”. Surpriza de care a avut parte cuplul
Cancan.ro
Mesajul pe care Giorgia Meloni i l-a transmis soției lui George Simion: 'Trebuie să vă ocupați de tot! Vestea bună e că...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu trezește România. A dat alerta națională azi, 15 mai: Se vrea pe modelul Iohannis
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Viperele au năpădit un sat din România. Locuitorii fac apel pentru achiziționarea de seruri antiviperin / video+foto
MediaFlux
Angajări la stat pe salarii de 5.000 de euro net! Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce facultate din România le asigură studenților un loc de muncă încă din al doilea an