Manifestanţii de la Sibiu scandează numele Regelui Mihai

Numărul persoanelor care protestează, luni, la Sibiu, faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns la aproximativ 1.800, participanţii scandând şi numele regelui Mihai, scrie Mediafax.
Romania TV
16 ian. 2012, 18:48
Manifestanţii de la Sibiu scandează numele Regelui Mihai

La Sibiu, numărul participanţiilor la protestul faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns la circa 1.800 de persoane. Acestea au străbătut deja jumătate din traseul aprobat pentru marş, ajungând pe Bulevardul Mihai Viteazu şi urmează să revină în Piaţa Mare din centrul Sibiului, pe acelaşi traseu.

Pe drum, manifestanţii au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, dar şi numele regelui Mihai.

De asemenea, protestatarii s-au oprit la Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989, din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, unde au păstrat un moment de reculegere, au aprins lumânări şi au cântat „Deşteaptă-te române!”.

Lozincile scandate în dreptul acestui monument au fost „Păcat, păcat de sângele vărsat”, „Respect pentru eroi” şi „Fără violenţă„.

Pe durata manifestării, nu s-au înregistrat incidente, protestatarii fiind însoţiţi de circa 50 de jandarmi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT