NE CALIFICĂM? Ce spun un MAGICIAN, o VRĂJITOARE şi un ASTROLOG despre ROMÂNIA-GRECIA

ROMÂNIA-GRECIA: După valul de pesimism de după înfrângerea de la Pireu, românilor le-a venit, încet-încet, inima la loc. În lumea magiei şi a clarvăzătorilor din România domneşte un optimism rezervat.
Daniel Spătaru
18 nov. 2013, 22:24
NE CALIFICĂM? Ce spun un MAGICIAN, o VRĂJITOARE şi un ASTROLOG despre ROMÂNIA-GRECIA

ROMÂNIA-GRECIA: Mentalişti, clarvăzători sau practicanţi ai magiei albe şi-au dat cu părerea pentru „ring” despre momentul în care se află naţionala României astăzi, la ora meciului retur cu Grecia din barajul pentru calificarea la CM 2014. Cunoscuta vrăjitoare Aurelia Ardeleanca spune că tricolorii sunt într-un moment favorabil în această seară. „Meciul este mult mai uşor decât credem noi acum pentru că văd că se face tam-tam că şansele noastre sunt mici. România va câştiga fără probleme şi abia atunci o să-şi dea lumea seama cât de uşor a fost. Fotbaliştii lui Piţurcă vor deschide repede scorul prin Marica. 2-0 la pauză o să fie scorul şi până la final vom mai da un gol. Ceilalţi doi marcatori vor fi Maxim şi Chiricheş. Va fi un moment de fericire în România”, „a presimţit”, pentru „ring”, vrăjitoarea Aurelia.

Abracadabra, Iosefini: ROMANIA-GRECIA 2-0 şi calificare!
Şi cunoscutul mentalist Leonard Iosefini, fiul celui mai cunoscut iluzionist pe care l-a dat România vredată, este optimist. „Am fost decepţionat de prestaţia românilor deşi nu prea mă pasionează fotbalul. Sunt conectat la această dublă şi, după prestaţia lamentabilă din primul joc, presimt că România va avea altă faţă în retur; sunt convins că tricolorii vor câştiga exact cu scorul de care au nevoie, 2-0. Goluri Marica şi Torje. Nu e prima dată când spun ce cred că se va întâmpla la astfel de meciuri şi cam de fiecare dată am avut dreptate, mulţi dintre prietenii mei cerându-mi chiar să joc şi la pariuri sportive. N-am jucat şi nu voi juca niciodată. Sper să ne bucurăm după meci”, a declarat Iosefini.

ROMANIA-GRECIA: Astrele nu sunt cu noi diseară
Astrologul Radu Ştefănescu este mai reţinut în ceea ce priveşte şansele noastre în această seară. Astrograma nu ne este favorabilă, dar până la urmă ar putea ieşi bine pentru România, scrie ziarulring.ro.

ROMANIA-GRECIA la pariuri
ROMANIA – GRECIA. Majoritatea pariorilor consideră că rezultatul meciului retur România – Grecia va fi unul destul de strâns, mizând pe o victorie a pariorilor la o diferenţă insuficientă pentru calificare.

ROMANIA – GRECIA. Tricolorii au pierdut cu 1-3 la Pireu, prima manşă a barajului de calificare la CM 2014, iar scorul de 2-0, cu care naţionala noastră ar trebui să bată marţi, are o cotă de 8,5 la casele de pariuri. Un rezultat similar celui din tur, 3-1, are cotă 19, în timp ce rezultatul cel mai probabil este anticipat a fi 1-0 pentru România, cota fiind 5,5.

Vezi şi GRECIA – ROMANIA: Cum s-au marcat golurile VIDEO

Victoria României în meciul cu Grecia are cotă 2,10 la Bet365, Public Bet, SuperBet şi Bwin şi 2,20 la Stanleybet, în timp ce cota grecilor este 3,75. De altfel, cei care anticipează că se vor înscrie cel mult două goluri în această partidă beneficiază de cotă 1,57, iar cei care cred că se vor înscrie cel puţin trei goluri au cotă 2,35. Într-un asemenea context, şansele României de a se califica la CM 2014 sunt destul de reduse în opinia bookmakerilor, România având cotă 5,5 să meargă în Brazilia, spre deosebire de Grecia, care are cotă 1,16.

Între cele opt echipe prezente la barajul pentru CM 2014, România are cele mai mici şanse la calificare, 5,5, restul naţionalelor având cote după cum urmează: Franţa – 2,80 (după 0-2 în Ucraina), Ucraina – 1,44, Suedia – 3,75 (după 0-1 în Portugalia), Portugalia – 1,28, Croaţia – 1,22 (după 0-0 în Islanda), Islanda – 4,33.

Citeşte şi ROMANIA – GRECIA. Schimbări majore faţă de tur, vezi echipa tricolorilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Unul ca el nu există!” Cosmin Contra îl contrazice pe Gică Hagi: Stanciu și Dragomir sunt de neînlocuit
Capital.ro
Fructele pe care nu ar trebui să le ții lângă legume. Motivul pentru care se strică mai repede
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte