Spitalul de Urgenţă Craiova nu are medicamente şi leocoplast

Plătesc lunar contribuţia către Casa de Asigurări de Sănătate, dar când ajung în spital trebuie să cumpere medicamente, leucoplast şi chiar mănuşi chirurgicale. Este vorba despre bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova, care primesc la internare un pat şi o lista cu medicamentele pe care trebuie să şi le cumpere singuri.
Romania TV
17 ian. 2012, 08:40
Spitalul de Urgenţă Craiova nu are medicamente şi leocoplast

Rudele bolnavilor trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru că cei internaţi să nu moară pe patul de spital. Asistentele sau medicii le spun că nu au medicamente în spital şi îi trimit la farmacie. Au, nu au bani, bolnavii trebuie să se descurce sau să rabde.

Deşi bolnavii se plimbă în pijamale între salon şi farmacii, conducerea spitalului nu crede că situaţia este chiar atât de gravă.

„Nu vorbim de farmacie goală, pentru că aţi observat că în spital se lucrează, se operează în continuare, iar anumite medicamente sunt din stocul de anul trecut, care au fost suplimentata în mod special. Că există un număr foarte mare de bolnavi, aceasta este altă problemă”, a declarat dr. Florin Petrescu Manager Spitalul de Urgenţă Craiova.

Până când spitalele le vor asigura medicamentele necesare, craiovenii au două alternative: să bage mâna adânc în buzunar, sau pur şi simplu, să nu se îmbolnăvească.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT