Două persoane, reţinute pentru pornografie infantilă şi trafic de minori, după percheziţii

Două persoane au fost reţinute, miercuri, pentru trafic de minori şi pornografie infantilă, după percheziţiile din Caraş-Severin, în urma cărora au fost identificate cinci victime, băieţi cu vârste între 14 şi 15 ani, şi ridicate mai multe calculatoare în care erau stocate imagini pornografice.
Romania TV
27 nov. 2013, 15:31
Două persoane, reţinute pentru pornografie infantilă şi trafic de minori, după percheziţii

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Caraş-Severin, în urma percheziţiilor, care au avut loc în Reşiţa şi în localitatea Bocşa, judeţul Caraş-Severin, la o grupare suspectată de trafic de minori şi pornografie infantilă, trei bărbaţi au fost duşi la audieri, doi dintre ei fiind reţinuţi pentru 24 de ore, iar cel de-al treilea fiind cercetat în libertate.

Totodată, potrivit sursei citate, au fost identificaţi cinci băieţi cu vârste între 14 şi 15 ani, victime ale grupării.

„Există suspiciunea rezonabilă că doi dintre suspecţi, de 35 şi 70 de ani, au recrutat persoane minore de sex masculin, ce proveneau din familii dezorganizate şi cu o stare materială precară, minori care, în schimbul unor sume de bani, erau determinaţi să întreţină raporturi sexuale, în mod repetat, cu un alt suspect de 45 de ani. Acesta din urmă primea şi găzduia minorii recrutaţi de ceilalţi doi suspecţi, cărora le oferea bani sau alte foloase pentru a-i determina să întreţină cu el relaţii sexuale”, se arată în comunicatul citat.

Conform sursei citate, bărbatul de 45 de ani le prezenta băieţilor materiale ce conţineau imagini pornografice, el deţinând, totodată, pe calculatoare, imagini cu acte sexuale cu minori.

În urma percheziţiilor, calculatoarele în care erau stocate astfel de imagini au fost ridicate de procurori.

De asemenea, din investigaţii a reieşit că băieţii ar fi fost plasaţi şi către alte persoane.

Conform comunicatului, cei doi bărbaţi reţinuţi riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 18 ani, fiind cercetaţi pentru trafic de minori şi pornografie infantilă prin sistem informatic.

Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, unul dintre bărbaţi, cel de 35 de ani, a fost găsit de poliţişti în pat cu un băiat. Bărbatul racola copii fie de pe stradă, fie din familii dezorganizate. După ce întreţinea relaţii sexuale cu ei, îi plasa bărbatului de 45 de ani, care este predicator într-o biserică penticostală, dar şi celui de 70 de ani. Băieţii racolaţi aveau vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, mai spun sursele citate.

Anchetatorii au făcut percheziţii, miercuri, la locuinţele celor trei bărbaţi suspectaţi de pornografie infantilă şi trafic de minori.

Acţiunea a fost organizată de poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, sprijiniţi de lucrători de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi de cei de la IPJ Caraş-Severin, sub coordonarea DIICOT Caraş-Severin. Suportul de specialitate a fost oferit de ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale – IGPR şi al DIPI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT