O închisoare din Franţa, OBLIGATĂ de justiţie să servească MÂNCARE HALAL deţinuţilor musulmani

O închisoare din sud-estul Franţei a fost obligată în urma unei decizii judecătoreşti să servească mâncare halal deţinuţilor musulmani, în numele libertăţii religioase, a informat miercuri o sursă judiciară, relatează AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
27 nov. 2013, 19:07
O închisoare din Franţa, OBLIGATĂ de justiţie să servească MÂNCARE HALAL deţinuţilor musulmani

„Este o decizie foarte importantă, este pentru prima dată când un tribunal administrativ condamnă o închisoare să servească mâncare halal deţinuţilor”, în virtutea libertăţii religioase de care trebuie să beneficieze şi cei aflaţi în detenţie, a declarat Alexandre Ciaudo, avocatul deţinutului care a înaintat plângerea împotriva închisorii.

Tribunalul administrativ din Grenoble (sud-est) a fost sesizat de către un deţinut aflat în penitenciarul din Saint-Quentin-Fallavier, a cărui cerere de a i se oferi mâncare halal a fost respinsă de directorul închisorii.

Curtea a afirmat că principiul laicităţii „impus de Republică garantează libertatea de cult” şi prin urmare „nu exclude ca deţinuţii musulmani să poată propune meniuri care să conţină carne ce respectă ritualurile religioase ale islamului”.

Citeşte şi GEST EXTREM Un deţinut din Franţa şi-a trimis degetul tăiat ministrului de Justiţie

Prin refuzul de a oferi mâncare halal, directorul închisorii a încălcat dispoziţiile articolului 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de cult, a decis instanţa de judecată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Igor Cuciuc a încercat să își dezgroape fiica! Momente cumplite pentru familia artistului
Fanatik.ro
Neluțu Varga, prima reacție despre investitorii elvețieni pe care i-a avut în lojă, la derby-ul CFR Cluj – U Cluj
Capital.ro
Plata pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor în luna mai. Calendarul oficial a fost dat peste cap de zilele libere
Playtech.ro
De ce se extind lanțurile de magazine în România într-un ritm atât de alert, deși este criză. Cum s-a schimbat mentalitatea românului privind cumpărăturile
Adevarul
Destinația unde o bere costă 1 euro și mâncarea 3 euro: „Capitala, un mini Dubai”
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în București. O femeie a ajuns în stare critică după un lifting facial: „Noi am pregătit acum, am luat sicriul, loc de veci..”
iamsport.ro
Cum a numit-o cel mai bogat om al planetei pe Nadia Comăneci! Legendara gimnastă a dezvăluit tot
MediaFlux
Rusia amenință din nou România după drona căzută la Galați: ”Să fie conştientă de posibile consecinţe ale acţiunilor sale”
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara