Ministrul Muncii, despre respingerare majorării pensiilor: Este puterea deplină a Parlamentului

Majorarea pensiilor pentru prima grupă de muncă nu se mai face, întrucât FMI nu este de acord, după cum reiese din şedinţa Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senat, care a avut loc joi. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat însă că puterea deplină o deţine Parlamentul.
Romania TV
28 nov. 2013, 10:18
Ministrul Muncii, despre respingerare majorării pensiilor: Este puterea deplină a Parlamentului

„Nu am făcut nicio declaraţie prin care să afirm că Fondul Monetar se opune acestei iniţiative legislative. Nu m-a sunat Fondul Monedar şi nu mi-a comunicat acest lucru. Nu am declarat niciodată că mă opun acestei initiaţive legislative. Este puterea deplină a Parlamentului. Eu susţin o astfel de initiaţivă pentru că este vorba de o discriminare şi orice discriminare trebuie reparată. Modul în care se va face acestă reparaţie, momentul în care va fi aprobat şi forma în care se va aproba este la latitudinea Parlamentului.O să contactez FMI-ul şi o să-i întreb dacă ce aţi comunicat voi este adevărat. Eu nu am comunicat cifra de 60.000. Nu cred că vor depăşi 20.000 în anul următor. Grupa 1 nu are nicio legătură cu această iniţiativă legislativă. În Parlament sunt mai multe initiaţive legislative. Noi avem bani în Buget şi am prevăzut o sumă calculată aproximativ”, a declarat joi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

VEZI SI: Se reintroduce grupa I de muncă. Zeci de mii de români pot ieşi la pensie mai devreme VIDEO

Majorarea pensiilor pentru prima grupă de muncă nu se mai face, întrucât FMI nu este de acord, după cum reiese din şedinţa Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senat, care a avut loc joi, potrivit România TV.

Astfel, această prevedere nu a fost introdusă pe ordinea de zi şi, implicit, nu va ajunge la vot.

Este vorba de 60.000 de persoane care ar fi intrat în calcul la această majorare, pentru perioada 2010 – 2013. Aceştia au făcut meserii periculoase în aceşti ani, iar punctul de pensie s-ar fi majorat cu 25%. În plus, această perioadă ar fi avut impact pozitiv şi la pensionare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cornel Dinu, fără milă după Polonia – România 6-0: „Una dintre cele mai crunte zile ale fotbalului românesc! Publicul ar trebui să arunce prosopul Federaţiei”. Exclusiv
Capital.ro
Cât costă TollRo pentru traseul Nădlac-Giurgiu. Calcule pentru fiecare categorie de vehiculele
Playtech.ro
Unde să nu pui termostatul centralei. Locurile care îl pot face să măsoare greșit temperatura
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte