Traian Băsescu, despre botezul nepoatei: A fost foarte frumos. Mi-a plăcut slujba

Slujba de botez a nepoatei preşedintelui Băsescu, Sofia Anais, s-a încheiat, duminică, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, şeful statului spunând la plecare că a fost un eveniment foarte frumos şi că i-a plăcut slujba, transmite Mediafax.
Romania TV
30 nov. 2013, 14:44
Traian Băsescu, despre botezul nepoatei: A fost foarte frumos. Mi-a plăcut slujba

„A fost foarte frumos, mi-a plăcut slujba”, a spus preşedintele.

Elena Băsescu a precizat că fetiţa sa, Sofia, nu a plâns deloc în timpul botezului şi că micuţei îi place foarte mult în apă. „Ştim asta de la băiţă şi s-a confirmat acum”, a adăugat ea, în timp ce soţul său, Bogdan Ionescu, a arătat că a avut emoţii, puţin, la început.

Unul dintre cei trei naşi ai fetiţei, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a spus că doreşte tuturor bucurii. El a adăugat: „Să fim şi noi înţelepţi cât de înţeleaptă a fost Sofia azi la botez”. Dorin Chirtoacă a ţinut fetiţa în braţe o bună parte din timpul slujbei, de altfel aceasta adormind în braţele lui, spre sfârşitul evenimentului.

Slujba, care a durat aproximativ o oră, a fost oficiată de un sobor de 12 preoţi.

Ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, între cei care au asistat la slujba de botez, alături de buncii materni şi paterni ai Sofiei Anais, aflându-se, între alţii, Ioana Băsescu, fiica mai mare a preşedintelui, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, prinţesa Lia, Elena Udrea.

Fiica Elenei Băsescu, Sofia Anais, a avut trei naşi: primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi cuplul format din medicul ortoped Cătălin Cârstoiu, directorul Spitalului Universitar din Capitală, şi soţia acestuia, Monica Cârstoiu, care a asistat-o la naştere pe fiica preşedintelui.

Sâmbătă seară va avea loc doar o petrecere restrânsă, în familie, la Vila Lac, deoarece este postul Crăciunului, urmând ca petrecerea de botez să fie în 18 ianuarie.

Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Cununia Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu a fost oficiată de asemenea la Biserica Sfântul Spiridon Nou.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Alarmă în SuperLiga! Peste 61.000 de spectatori au dispărut de pe stadioane în 15 etape. Ascultați vocea suporterilor!
Capital.ro
Prognoza meteo, 14 noiembrie. Răcire accentuată mai multe zone: unde vor fi temperaturi de -10 grade
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România