Ion Iliescu, de Ziua Naţională: Suntem uniţi şi solidari, chiar dacă schimbările au dus la polarizare socială

Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis cu ocazia Zilei Naţionale urări de sănătate, fericire, prosperitate tuturor românilor, arătând că noul proiect naţional, de reducere a decalajelor de dezvoltare faţă de Occident, nu e un scop în sine, ci are în vedere ca românii să fie mai liberi, mai prosperi.
Romania TV
01 dec. 2013, 10:04
Ion Iliescu, de Ziua Naţională: Suntem uniţi şi solidari, chiar dacă schimbările au dus la polarizare socială

„Cu ocazia Zilei Naţionale a României urez tuturor românilor sănătate, fericire şi prosperitate! La mulţi ani, România!”, a transmis fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, în mesajul de 1 Decembrie.

Iliescu a precizat că Unirea a rezistat aproape un secol, iar acest lucru dovedeşte tăria sentimentelor naţionale şi voinţa de fi împreună.

„În aceşti nouăzeci şi cinci de ani am trăit, ca naţiune, şi bune, şi rele. Ne-am regăsit locul firesc în marea familie europeană. Ne-am asigurat securitatea internă şi externă.Trecem prin încercările unei grave crize economice şi sociale. Suntem uniţi şi solidari, chiar dacă schimbările din ultimii ani au dus la o gravă polarizare economică şi socială”, a spus Iliescu.

El a menţionat că noul proiect naţional, acela de a reducere decalajele de dezvoltare faţă de lumea occidentală, nu e un scop în sine, ci are în vedere ca românii să fie mai liberi, mai prosperi.

„Redescoperim împreună datoria de a lucra pentru binele comun. Ne asumăm responsabilităţile care ne revin, renaşte spiritul civic, construim împreună un nou sistem de valori morale şi politice. Avem un nou proiect naţional, acela de a reduce decalajele de dezvoltare care ne separă de lumea occidentală, nu ca scop în sine, ci pentru a fi mai liberi, mai prosperi, mai mândri de noi şi de naţiunea noastră”, a precizat Iliescu.

Fostul şef de stat a arătat, totodată, că Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a reprezentat actul fondator al României Mari şi împlinirea unui mare proiect naţional şi a subliniat faptul că visul românilor de a trăi împreună, pe acelaşi pământ, ca o singură naţiune, nu ar fi fost posibil fără jertfa celor căzuţi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.

„Lor, dar şi tuturor celor care, în decursul veacurilor, s-au jertfit pentru ţara lor, le suntem azi recunoscători şi le aducem piosul nostru omagiu. Se cuvine să aducem un omagiu şi acelora care, prin inteligenţă, stăruinţă şi deplin patriotism, au făcut ca sacrificul românilor să fie recunoscut de comunitatea internaţională, cea care a consfinţit, sub forma diferitelor tratate, Marea Unire„, a menţionat Iliescu.

El a arătat că la 1 Decembrie 1918 începea un nou capitol în istoria României, care a însemnat modernizare instituţională, dezvoltare economică şi socială, făurirea unei naţiuni conştiente de rolul său în această parte a lumii.

Potrivit lui Iliescu, „România Mare a fost, încă de la făurirea sa, obiectul politicilor revizioniste şi revanşarde ale celor care nu s-au împăcat cu ideea dispariţiei imperiilor anacronice, drept pentru care au târât Europa în carnagiul unui război fără precedent, iar românii au fost nevoiţi să-şi apere din nou, cu arma în mână, visul de a fi împreună”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT