Şeful Jandarmeriei: Nu a fost folosită forţa împotriva protestatarilor de la Pungeşti

Un număr de 250 de jandarmi sunt mobilizaţi în zona Pungeşti, judeţul Vaslui, a anunţat, luni, şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru. Acesta a afirmat că "în niciun moment" jandarmii nu au folosit gaze lacrimogene, bastoane sau alte mijloace din dotare împotriva protestatarilor.
Iulian Tudor
02 dec. 2013, 10:17
Şeful Jandarmeriei: Nu a fost folosită forţa împotriva protestatarilor de la Pungeşti

Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că cei 100 de protestatari de la Pungeşti au fost somaţi legal să deblocheze drumul de acces către proprietatea companiei care vrea să exploreze gaze de şist în zonă, oamenilor cerându-li-se să permită accesul utilajelor pe terenul companiei, informează Mediafax.

El a spus că unii dintre localnici au deblocat drumul, în timp ce alţii au refuzat, rămânând în continuare pe carosabil. În aceste condiţii, oamenii „au fost ridicaţi” de jandarmi şi duşi la Poliţie pentru a fi identificaţi, a mai spus Olaru.

Potrivit acestuia, aceeaşi persoană care a protestat şi în 16 octombrie, respectiv fostul primar din localitate Costică Spiridon, a blocat drumul cu maşina personală, apoi şi-a abandonat acolo autoturismul.

„A fost îndepărtată maşina de pe carosabil, iar bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei, ulterior el ajungând la spital din cauza unor probleme de sănătate mai vechi”, a mai spus şeful Jandarmeriei Române.

Aproximativ 30 de persoane au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, la Pungeşti, oamenii spunând că au fost ridicaţi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

În acest timp, compania Chevron a adus utilaje în perimetrul în care ar urma să fie instalată sonda pentru explorarea gazelor de şist.

Localnicii care stau în tabăra de la Siliştea-Pungeşti au susţinut că luni dimineaţă, în jurul orei 04.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe uni dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane. O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

La rândul lor, reprezentanţii Jandarmeriei spuneau că aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, iar misiunea jandarmilor a fost „să asigure un climat de normalitate la Pungeşti”.

Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoane – Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti din perioada 2000-2004 – a suferit o lipotimie în urma unui atac de panică, iar cel de al doilea protestatar transportat la spital – un bărbat de 42 de ani – acuza dureri în piept.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a precizat că unul dintre bărbaţi a fost deja externat.

„Fostul primar are o coastă ruptă, însă nu pune probleme din punct de vedere chirurgical. El a fost adus la spital după ce a leşinat. Starea lui este stabilă şi urmează să fie evaluat şi de un neurolog pentru a stabili dacă nu are şi alte afecţiuni. Cel de-al doilea pacient nu are probleme medicale, el fiind şi externat”, declara managerul SJU Vaslui Ana Rinder.

Reprezentanţii Chevron au anunţat, luni dimineaţă, că la ora 7.00 au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui.

„Chevron poate confirma că şi-a reluat operaţiunile în perimetrul Siliştea din judeţul Vaslui. Chevron intenţionează să realizeze exclusiv acivităţi de explorare, folosind tehnologii convenţionale în perimettul EV-2 (n.r. – Bârlad), conform permiselor pe care le-am obţinut la începutul lunii octombrie 2013. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător, în baza acordurilor de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea şi de a continua dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile, despre proiectele sale”, se menţionează într-un comunicat de presă al Chevron.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat că plătește 6 milioane de euro pentru 4 transferuri la FCSB: unul este un român din străinătate! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Ce pensie primești după 10 ani lucrați în armată. Ce prevede legea pentru vechime redusă
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Transferul-surpriză pus la cale de Gigi Becali: după Louis Munteanu, FCSB mai vrea un fotbalist de la CFR Cluj!
MediaFlux
Se dau mai multe zile libere în decembrie! Cea mai bună veste!
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai