Cele 52 de articolele ale bugetului, adoptate. Urmează dezbaterea pe anexe

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, marţi, în mai puţin de o oră, toate cele 52 de articolele ale proiectului legii bugetului de stat pe 2014, neacceptând niciun nou amendament, parlamentarii urmând să ia în discuţie anexele bugetului.
Iulian Tudor
03 dec. 2013, 08:16
Cele 52 de articolele ale bugetului, adoptate. Urmează dezbaterea pe anexe

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a fost singurul care a susţinut mai multe amendamente, dar acestea au fost respinse prin vot de parlamentari.

Deputatul PDL Andreea Paul i-a solicitat, în timpul dezbaterilor, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care conduce şedinţa de plen, să numere corect voturile asupra articolelor bugetului, reclamând că în sală sunt prezenţi doar 100 de parlamentari ai puterii. „Nu aveţi această atribuţie, Nu mă confundaţi cu o colegă de a dumneavoastră. Dumneavoastră aţi numărat cum aţi numărat şi la guvernare”, i-a replicat Zgonea.

Deputaţii şi senatorii au aprobat doar propunerile făcute de comisiile de buget, finanţe.

Unul dintre articolele introduse de comisii prevede că în bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune la capitolul Cultură este cuprinsă şi suma de 1.200 mii lei pentru finanţarea activităţii postului „Radio Chişinău”, precum şi pentru amenajarea spaţiilor de producţie şi emisie ale acestui post de radio.

În deschiderea şedinţei din Parlemant, la care şi-au anunţat prezenţa 338 de parlamentari, premierul a prezentat proiectul legii bugetului de stat. VEZI MAI MULT

Parlamentarii PPDD au decis să se retragă de la dezbaterile asupra proiectului bugetului de stat, a anunţat, marţi, liderul senatorilor PPDD, Harambie Voichiţoiu, arătând că speră ca acest buget să nu fie o minge de ping pong între Guvern şi Preşedinţie, între Preşedinţie şi Parlament.

„Astăzi, parlamentarii PPDD, după consultarea cu colegii noştri din teritoriu, am luat decizia extremă, dureroasă de a ne retrage de la aşa-zisa dezbatere, această mascaradă care ar fi trebuit să fie dezbaterea bugetului. Să vă dea Dumnezeu înţelepciunea să nu faceţi din bugetul României o minge de ping pong între Guvern şi Preşedinţie, între Preşedinţie şi Parlament, eventual Curtea de Conturi”, a spus Voichiţoiu.

El a arătat că filosofia bugetului este de a transfera ce a rămas în buzunarele românilor în „buzunarele fără fund ale baronilor USL” şi că toate amendamentele PPDD au fost ignorate şi respinse, după ce a existat toată disponibilitatea de dialog.

VEZI ŞI Ponta: Vor fi probleme mari dacă Băsescu nu aprobă bugetul

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Unde s-au dus banii de la Agenția Națională pentru Sport! Raportul șoc al celor de la Curtea de Conturi a făcut prăpăd! Dreptul la replică al Federației Române de Taekwondo
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România