Elevii şcolilor neîncălzite din Târgovişte vor fi mutaţi de luni în şcoli cu centrale termice

Elevii din cinci unităţi de învăţământ din Târgovişte care nu au sursă de încălzire vor fi mutaţi, începând de luni, în alte cinci şcoli din oraş în care au fost montate centrale termice, copiii urmând să înveţe în schimbul al doilea, transmite Mediafax.
Romania TV
05 dec. 2013, 10:49

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, Mihaela Anton, a declarat, joi, că în această dimineaţă a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Prefecturii Dâmboviţa, ai Consiliului Judeţean, ai Inspectoratului Şcolar şi ai Primăriei Târgovişte, la care au fost invitaţi şi directorii unităţilor de învăţământ care nu sunt racordate la nicio sursă de agent termic.

Conform sursei citate, a fost luată în discuţie posibilitatea devansării termenelor de finalizare a lucrărilor de montare a centralelor termice în şcoli, reprezentanţii Primăriei promiţând că până la sfârşitul săptămânii vor fi montate centrale termice în trei şcoli din oraş.

Potrivit Mihaelei Anton, una dintre măsurile stabilite în urma discuţiilor de joi dimineaţă este mutarea elevilor din cinci unităţi de învăţământ care nu au centrale termice în cinci şcoli în care aceste centrale au fost montate.

Mihaela Anton a explicat că elevii de la şcolile fără căldură vor învăţa în schimbul al doilea în şcolile care beneficiază de alimentare cu agent termic.

Astfel, începând de luni elevii Liceului Teoretic "Petru Cercel" vor învăţa la Colegiul Naţional "Constantin Carabela", cursurile pentru copiii de la "Petru Cercel" urmând să înceapă la ora 13.00.

Reprezentantul ISJ a precizat că săptămâna viitoare urmează să fie stabili graficul concret după care elevii de la celelalte patru şcoli vor fi mutaţi în alte unităţi de învăţământ.

Aproximativ 11.000 de elevi de la 18 şcoli din municipiul Târgovişte merg la cursuri în clase neîncălzite, după ce imobilele în care funcţionează aceste unităţi de învăţământ au rămas fără sursă de agent termic, ca urmare a intrări în insolvenţă a societăţii Termica aparţinând Consiliului Local.

Joi dimineaţă, aproximativ 100 de elevi de la Liceul "Petru Cercel" din Târgovişte au protestat în faţa Primăriei Târgovişte, pentru a atrage atenţia autorităţilor că şcoala nu este racordată la nicio sursă de agent termic.

Miercuri, aproximativ 200 de elevi de la Liceul "Ion Heliade Rădulescu" din Târgovişte au protestat în faţa Primăriei, tot din cauza frigului din clase.

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, declara, în urma protestului, că "elevii au fost manipulaţi" şi că, în timp ce aceştia protestau, echipele Distrigaz montau în şcoală contorul de gaze, în condiţiile în care centrala termică era deja montată.

Boriga spunea că în toate şcolile şi instituţiile publice din Târgovişte care nu mai au nicio sursă de căldură vor fi montate centrale termice "cel mai probabil până pe 15 decembrie".

"Pe 15 decembrie, probabil vom avea montate centrale termice în toate clădirile care au fost racordate la Termica (fostul operator de termoficare din municipiul Târgovişte, intrat în insolvenţă - n.r.). Am început cu grădiniţele, continuăm cu şcolile, apoi liceele, apoi celelalte clădiri. Vă asigur că sediul Primăriei va fi ultimul în care se va monta centrală, ca să nu existe nicio discuţie", declara primarul municipiului Târgovişte.

Boriga a explicat că în vara anului trecut s-a pus pentru prima dată problema montării de centrale termice în imobilele care au fost racordate la operatorul de termoficare Termica şi că de atunci şi până în luna august a acestui an, când Termica a intrat în insolvenţă, Consiliul Local Târgovişte nu a votat proiectul privind aprobarea montării acestor centrale în clădirile afectate.

În august 2013, Consiliul Local Târgovişte a aprobat acest proiect, după ce Termica a intrat în insolvenţă.

"Din august au început demersurile pentru montarea de centrale în toate aceste clădiri. A durat atât fiindcă s-au făcut 49 de licitaţii în acelaşi timp", a afirmat Gabriel Boriga.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că ministrul Educaţiei va trimite în cursul zilei o echipă de control la Târgovişte, unde mai multe şcoli nu au căldură, iar el va încerca să vorbească la telefon cu primarul localităţii, pentru a rezolva problema încălzirii şcolilor.

Ponta a declarat că a discutat cu ministrul Educaţiei despre situaţia şcolilor de la Târgovişte care au rămas fără căldură.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a cerut, tot miercuri, primarului din Târgovişte să-şi facă treaba şi să să găsească de urgenţă soluţii pentru ca toate unităţile de învăţământ să fie încălzite, astfel încât elevii şi profesorii să nu îngheţe în clase.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, Mihaela Anton, a declarat, joi, că în această dimineaţă a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Prefecturii Dâmboviţa, ai Consiliului Judeţean, ai Inspectoratului Şcolar şi ai Primăriei Târgovişte, la care au fost invitaţi şi directorii unităţilor de învăţământ care nu sunt racordate la nicio sursă de agent termic.

Conform sursei citate, a fost luată în discuţie posibilitatea devansării termenelor de finalizare a lucrărilor de montare a centralelor termice în şcoli, reprezentanţii Primăriei promiţând că până la sfârşitul săptămânii vor fi montate centrale termice în trei şcoli din oraş.

Potrivit Mihaelei Anton, una dintre măsurile stabilite în urma discuţiilor de joi dimineaţă este mutarea elevilor din cinci unităţi de învăţământ care nu au centrale termice în cinci şcoli în care aceste centrale au fost montate.

Mihaela Anton a explicat că elevii de la şcolile fără căldură vor învăţa în schimbul al doilea în şcolile care beneficiază de alimentare cu agent termic.

Astfel, începând de luni elevii Liceului Teoretic „Petru Cercel” vor învăţa la Colegiul Naţional „Constantin Carabela”, cursurile pentru copiii de la „Petru Cercel” urmând să înceapă la ora 13.00.

Reprezentantul ISJ a precizat că săptămâna viitoare urmează să fie stabili graficul concret după care elevii de la celelalte patru şcoli vor fi mutaţi în alte unităţi de învăţământ.

Aproximativ 11.000 de elevi de la 18 şcoli din municipiul Târgovişte merg la cursuri în clase neîncălzite, după ce imobilele în care funcţionează aceste unităţi de învăţământ au rămas fără sursă de agent termic, ca urmare a intrări în insolvenţă a societăţii Termica aparţinând Consiliului Local.

Joi dimineaţă, aproximativ 100 de elevi de la Liceul „Petru Cercel” din Târgovişte au protestat în faţa Primăriei Târgovişte, pentru a atrage atenţia autorităţilor că şcoala nu este racordată la nicio sursă de agent termic.

Miercuri, aproximativ 200 de elevi de la Liceul „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte au protestat în faţa Primăriei, tot din cauza frigului din clase.

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, declara, în urma protestului, că „elevii au fost manipulaţi” şi că, în timp ce aceştia protestau, echipele Distrigaz montau în şcoală contorul de gaze, în condiţiile în care centrala termică era deja montată.

Boriga spunea că în toate şcolile şi instituţiile publice din Târgovişte care nu mai au nicio sursă de căldură vor fi montate centrale termice „cel mai probabil până pe 15 decembrie”.

„Pe 15 decembrie, probabil vom avea montate centrale termice în toate clădirile care au fost racordate la Termica (fostul operator de termoficare din municipiul Târgovişte, intrat în insolvenţă – n.r.). Am început cu grădiniţele, continuăm cu şcolile, apoi liceele, apoi celelalte clădiri. Vă asigur că sediul Primăriei va fi ultimul în care se va monta centrală, ca să nu existe nicio discuţie”, declara primarul municipiului Târgovişte.

Boriga a explicat că în vara anului trecut s-a pus pentru prima dată problema montării de centrale termice în imobilele care au fost racordate la operatorul de termoficare Termica şi că de atunci şi până în luna august a acestui an, când Termica a intrat în insolvenţă, Consiliul Local Târgovişte nu a votat proiectul privind aprobarea montării acestor centrale în clădirile afectate.

În august 2013, Consiliul Local Târgovişte a aprobat acest proiect, după ce Termica a intrat în insolvenţă.

„Din august au început demersurile pentru montarea de centrale în toate aceste clădiri. A durat atât fiindcă s-au făcut 49 de licitaţii în acelaşi timp”, a afirmat Gabriel Boriga.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că ministrul Educaţiei va trimite în cursul zilei o echipă de control la Târgovişte, unde mai multe şcoli nu au căldură, iar el va încerca să vorbească la telefon cu primarul localităţii, pentru a rezolva problema încălzirii şcolilor.

Ponta a declarat că a discutat cu ministrul Educaţiei despre situaţia şcolilor de la Târgovişte care au rămas fără căldură.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a cerut, tot miercuri, primarului din Târgovişte să-şi facă treaba şi să să găsească de urgenţă soluţii pentru ca toate unităţile de învăţământ să fie încălzite, astfel încât elevii şi profesorii să nu îngheţe în clase.

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care atrag prosperitatea și norocul în viața lor după 22 august. Momente de vis, împăcări și reușite mari pentru ele
Capital.ro
ITP 2025. Reguli pentru inspecția tehnică periodică. Nu o poți face la orice stație ITP
Playtech.ro
Nicuşor Dan, cadou total neobişnuit în vacanţa prin România! Ce i-a oferit un român preşedintelui, rămâi mască
Adevarul
Tipul de legumă care face minuni împotriva cancerului. Câte grame din aceste plante miraculoase trebuie să mâncăm zilnic
wowbiz.ro
ABSOLUT ȘOCANT! Tinerii care și-au pus capăt zilelor împreună pe A1 s-au logodit chiar înainte de tragedie! Georgiana a apucat să publice imaginile cu inelul primit de la Cătălin, alături de un mesaj CUTREMURĂTOR
Evz.ro
Codul Muncii, rescris. Modificări cu impact direct asupra angajaților și angajatorilor
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară apreciată în Craiova 😢
iamsport.ro
Negocierile cu Ianis Hagi au picat definitiv! Jucătorul a insistat să primească un salariu de 2.000.000 de euro
MediaFlux
EXCLUSIV 400 de lei la pensie pentru 2,5 milioane de seniori. Ministerul Muncii confirmă plata în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi