Elevii de la şcolile fără căldură din Târgovişte vor învăţa în alte unităţi şcolare

Elevii de la şcolile din Târgovişte în care nu s-a finalizat montarea centralelor termice vor învăţa după-amiază în alte şcoli din municipiu care beneficiază de sistem de încălzire, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa difuzat vineri.
Iulian Tudor
06 dec. 2013, 10:53
Elevii de la şcolile fără căldură din Târgovişte vor învăţa în alte unităţi şcolare

”În cursul acestei dimineţi (vineri dimineaţa – n.r.), la ora 7.30, a avut loc la sediul Consiliului Judeţean o întâlnire la care au participat preşedintele Adrian Ţuţuianu, reprezentanţi ai Corpului de Control al Ministerului Educaţiei şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, demers în cadrul căruia au fost definitivate acţiunile necesare desfăşurării activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada 6-20 decembrie”, se afirmă în comunicat, potrivit Agerpres.

Procesul de învăţământ din unităţile în cadrul cărora nu s-a finalizat montarea centralelor termice se va derula în schimbul de după-amiază, în unităţile care beneficiază de încălzire.

”Sub coordonarea unui inspector şcolar judeţean, directorii unităţilor de învăţământ implicate se vor afla permanent în aceste locaţii pentru a asigura aplicarea măsurilor organizatorice stabilite şi desfăşurarea normală a activităţii didactice. Personalul administrativ de la toate unităţile de învăţământ va fi pus la dispoziţia executanţilor de lucrări pentru montarea şi punerea în funcţiune a centralelor termice, în vederea finalizării într-un termen cât mai scurt a lucrărilor. Acest personal va ajuta la săparea şanţurilor, montarea/demontarea şi curăţarea caloriferelor, asigurarea curăţeniei după finalizarea lucrărilor şi efectuarea probelor de lucru”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, activitatea de învăţământ nu va fi suspendată, întrucât în perioada 6-20 decembrie trebuie susţinute lucrările scrise semestriale (tezele), activitate aferentă programei şcolare anuale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa reia apelul adresat primarului Gabriel Boriga de a dispune toate măsurile pentru realizarea în cel mai scurt timp a lucrărilor contractate şi execuţia în regie proprie a lucrărilor care nu au fost încă achiziţionate, astfel încât, în termenul cel mai scurt, cât mai multe unităţi şcolare să beneficieze de încălzire, iar la data de 6 ianuarie 2014 procesul educaţional să se desfăşoare în condiţii optime în toate unităţile de învăţământ din municipiul Târgovişte”, se menţionează în comunicat.

Elevi de la şcoli care nu au încălzire au protestat miercuri şi joi în faţa Primăriei Târgovişte şi a Prefecturii Dâmboviţa, nemulţumiţi că învaţă în frig. În clasele neîncălzite au fost puse radiatoare electrice sau aeroterme, însă acestea nu fac faţă şi sunt cazuri în care trebuie folosite alternativ din cauză că sistemul electric al şcolii se supraîncarcă şi cedează.

Situaţia şcolilor fără căldură din Târgovişte a fost generată de intrarea în insolvenţă în luna mai a Termica. De atunci societatea de furnizare şi distribuţie a agentului termic nu a mai furnizat niciun serviciu. Consiliul Local Târgovişte a luat în luna iunie decizia montării de centrale termice, iar în septembrie şi octombrie a aprobat indicatorii tehnico-economici. Lucrările de montare de centrale termice nu sunt finalizate în toate şcolile. Termenul de execuţie este cel târziu luna ianuarie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Atac nuclear la Nicușor Dan după ce a trimis „Legea Novak” la CCR: „Este anti-român! Sunt siderat!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde