Dolineaschi, PSD: Liderul PNL Botoşani refuză să facă pace noi, înseamnă că s-a dezis oficial de USL

Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), Andrei Dolineaschi, a declarat luni că refuzul preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, de a semna pactul de neagresiune şi colaborare propus de social-democraţi reprezintă o poziţie oficială prin care liderul liberalilor se dezice de cei care au votat Uniunea Social Liberală (USL) la alegerile din 2012, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
09 dec. 2013, 09:27
Dolineaschi, PSD: Liderul PNL Botoşani refuză să facă pace noi, înseamnă că s-a dezis oficial de USL

‘Domnul Ţurcanu a fost ales sub culorile USL, cu susţinerea PSD. Dar, după ce s-a văzut pus în funcţie, a început să-şi atace partenerii de alianţă. L-am rugat de mai multe ori să nu îşi bată joc de încrederea pe care şi-au pus-o alegătorii în noi atunci când au votat USL. Pactul de neagresiune şi colaborare e cea mai recentă încercare a PSD de a aplana tensiunile create de dânsul în USL. Prin refuzul de a face pace cu PSD, domnul Ţurcanu s-a dezis oficial de alegătorii USL. Preferă în schimb alianţa răului cu PDL’, a declarat Dolineaschi.

Acesta a precizat că motivaţiile invocate de Florin Ţurcanu pentru refuzul de a semna pactul propus de PSD sunt ‘puerile’ şi denotă că interesele de familie şi de partid ale liderului liberal sunt mai importante decât menţinerea unităţii USL, pentru buna funcţionare a administraţiei judeţene.

Liderul social-democrat a mai spus că PSD îşi doreşte în continuare menţinerea USL la nivel judeţean şi naţional şi că va încerca să caute alte căi de a-l determina pe preşedintele PNL Botoşani să renunţe la această abordare nocivă pentru administraţia botoşăneană, inclusiv prin reluarea discuţiilor cu liderii USL de la centru.

În plus, Dolineaschi consideră că protocolul USL nu poate funcţiona doar în anumite judeţe, iar în altele nu. În cazul în care există această situaţie, cu judeţe care au protocol nefuncţional, acest fapt echivalează cu încetarea existenţei USL la nivel naţional.

În privinţa susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu la funcţia de preşedinte al României, Dolineaschi a spus că organizaţia politică PSD Botoşani va încerca să-şi respecte angajamentul, dar că atitudinea ‘toxică’ a lui Florin Ţurcanu la adresa PSD îndepărtează electoratul acestui partid de persoana preşedintelui PNL.

VEZI SI:

Suspans la Botoşani: Liderul PNL refuză semnarea unui pact de neagresiune cu PSD

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT