Preşedintele CEC Bank, chemat miercuri la audierile din Comisia de buget-finanţe din Senat

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, va fi prezent, miercuri, la audierile din Comisia de buget-finanţe din Senat cu privire la activitatea băncii.
Romania TV
10 dec. 2013, 13:52
Preşedintele CEC Bank, chemat miercuri la audierile din Comisia de buget-finanţe din Senat

„Mâine (miercuri n.r.), de la ora 10,00, va fi prezent domnul preşedinte Gheţea (Radu Gheţea n.r.) aici şi dacă considerăm necesar vom prelungi perioada dezbaterilor sau Comisiei de anchetă şi săptămâna viitoare. În acest sens probabil voi fi obligat să solicit Biroului permanent al Senatului prelungirea acestui termen de depunere a raportului, termen limită fiind data de 18 decembrie”, a declarat Cosmin Nicula, preşedintele comisiei, la finalul audierilor de marţi.

Fiind întrebat dacă s-a amintit numele Ioanei Băsescu în cadrul audierilor, acesta a precizat că acest lucru nu s-a întâmplat.

Marţi au avut loc audierile din cadrul Comisiei de buget-finanţe din Senat cu privire la activitatea CEC Bank.

La acestea au fost prezenţi Andrei Liviu Stamatian, prim-vicepreşedinte CEC Bank, şi vicepreşedinţii Mihaela Lucica Popa, Gheorghe Carabasan şi Mirela Iovu.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece