Adrian Mititelu continuă războiul cu Mircea Sandu

Aflat în plin război cu forurile de conducere ale fotbalului românesc, Adrian Mititelu a organizat o conferinţă de presă prin care a ţinut să facă anumite precizări referitoare la dezafilierea Universităţii Craiova.
Romania TV
19 ian. 2012, 15:12
Adrian Mititelu continuă războiul cu Mircea Sandu

„Am făcut drumuri în ţară, afară, şi am făcut rost de documente pe care nici nu speram să le am. Am simţit de la început că este un complot împotriva Universităţii Craiova. Vom demonstra fără dubii că am avut de-a face cu un grup organizat, premeditat, care voia să distrugă clubul Universitea Craiova şi să ia cei 40 de jucători talentaţi ai acestei echipe.

Sunt probe, vor urma şi altele, finalul deja îl cunosc cei care au săvârşit toate nedreptăţile. Craiova se va întoarce cînd Dragomir şi Sandu vor fi închişi.

În FRF se află un cuib de oameni care au reuşit să monopolizeze acest for, l-au transformat din for public în for privat, cu interese meschine şi contradictorii cu interesele generale ale fotbalului românesc.

Avem un document trimis de FIFA în ianuarie 2011, care a solicitat FRF să revizuiască statutul acesteia, din cauza prevederilor abuzive. FRF, prin Mircea Sandu, a ţinut acest document ascuns şi nu a ţinut cont de el decît parţial. Au rămas în continuare cu prevederile care au vrut ei în punctele-cheie. Sunt foarte multe ilegalităţi în fotbalul românesc. Au fost cerinţe exprese şi câteva recomandări către FRF, dar nu s-a ţinut cont de nimic.

FIFA a cerut Federaţiei să elimine un articol din statut, iar Mircea Sandu a spus că forul european a cerut să ne desfiinţeze pe noi. FRF este în culpă fără tăgadă. Acest document nu a fost nici măcar adus la cunoştinţa membrilor Comitetului Executiv.

Pe 9 mai, FRF a scos excluderea din noul statut. S-au încadrat, au executat ordinul FIFA, pentru că nu era vorba de recomandare aici. Deşi au schimbat articolul, pe 20 iulie l-au pus în aplicare. Mai puteţi să spuneţi că există bună credinţă în aşa ceva?

Am contestat Adunarea Generală a Ligii de luni, care a fost ilegală. A fost o vagabonţeală şi nu va produce nici un efect. Noi vom comunica în zilele următoare situaţia de la Ligă către UEFA.

În mod normal, Sandu şi Dragomir nu îşi mai pot exercita funcţiile. Ar fi o blasfemie dacă se va întîmpla altfel. Ar trebui şi Ministerul Sportului să se autosesizeze, pentru că ei au încălcat grav legile ţării. Aceste documente pe care vi le-am prezentat le are şi Parchetul”, a declarat Adrian Mititelu conform gsp.ro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Îți aduci aminte prima voastră interacțiune?” Simona Halep a vorbit despre relația care i-a schimbat viața
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte