PARADOX LA STAT: Hidroelectrica înregistrează PROFIT record, dar salariile angajaţilor vor fi reduse

Hidroelectrica va înregistra în acest an un profit de peste 900 milioane lei, echivalentul întregului câştig realizat în ultimii 11 ani, a declarat vineri Remus Borza, şeful echipei de negociere cu sindicatele, citat de Mediafax.
Filip Stan
20 dec. 2013, 17:24
PARADOX LA STAT: Hidroelectrica înregistrează PROFIT record, dar salariile angajaţilor vor fi reduse

Borza a afirmat vineri, într-o conferinta de presă, că nivelul profitului Hidroelectrica înseamnă diferenţa între „managementul de cumetrie şi managementul onest, profesionist”.

„Statul va deveni un bun administrator atunci când va numi manageri profesionişti la companiile de stat”, a spus Borza, precizând că aceasta este ultima conferinţă de presa în calitate de reprezentant al Hidroelectrica.

Borza deţine firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieşit din insolvenţă. Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Totuşi, în ciuda acestui profit record, salariile angajaţilor vor fi tăiate. Compania a încheiat vineri un „acord istoric” cu sindicatele prin care compania câştigă 23 de milioane de euro ca urmare a reducerii salariului mediu pe angajat şi a unor bonusuri.

Salariul mediu este în prezent de 4.600 de lei brut, în scădere de la 5.200 de lei la momentul intrării companiei în insolvenţă, în luna iunie a anului trecut, a menţionat Borza, care a fost şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica.

La intrarea în insolvenţă compania avea 5.239 angajaţi, iar în prezent numărul acestora este de 4.200.

Borza a precizat că procesul de reducere a numărului de angajaţi va continua şi anul viitor pentru ca Hidroelctrica să se încadreze în costurile stabilite.

Salariaţii disponibilizaţi vor primi cel mult 24 de salarii compensatorii.

VEZI SI:

Sindicaliştii de la Hidrosind au protestat în faţa sediului Hidroelectrica

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Craiova, condamnată la calificare! Șumudică, anunț ferm: „Dacă-i scoate KuPS, e dezastru!”
Capital.ro
Vești bune pentru mamele din România. Se reduce vârsta de pensionare. Cine beneficiază
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România