Opoziţia va forţa în Parlament demiterea Guvernului şi anticipatele

Opoziţia va forţa, la sesiunea parlamentară extraordinară, obţinerea unui vot în plenul reunit al Parlamentului privind demiterea Guvernului şi declanşarea alegerilor anticipate, a declarat, vineri, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa.
Romania TV
20 ian. 2012, 15:32
Opoziţia va forţa în Parlament demiterea Guvernului şi anticipatele

„Vom forţa să se voteze în plenul reunit demiterea Guvernului şi declanşarea de alegeri anticipate. Guvernul poate fi demis oricând de către Parlament, dar pentru acest lucru trebuie să voteze şi cei de la putere”, a spus Duşa, citat de Mediafax.

El a precizat că desfăşurarea dezbaterii de la sesiunea parlamentară extraordinară va fi una similară celei de la moţiuni, urmând să vorbească premierul, iar apoi să ia cuvântul reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Duşa a mai spus că opoziţia va solicita la sesiunea parlamentară extraordinară demisia Guvernului, instituirea unui Executiv independent şi declanşarea alegerilor anticipate.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11.00.

La dezbaterea din Parlament privind situaţia politică actuală, care se va desfăşura în 23 ianuarie, premierul Emil Boc va avea un punct de vedere, după care grupurile parlamentare îşi vor exprima poziţiile, potrivit vicepreşedintelui Senatului Petru Filip.

PNL şi PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Cu ce „mașină” se deplasează scriitorul Radu Paraschivescu. Răspunsul dat lui Ilie Dumitrescu: ”Am un 335 / Doamne apără și păzește”
Capital.ro
Lege în România. Se pierde dreptul la proprietate. Proprietarii de terenuri și locuințe nu mai pot face nimic
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulație OPRITĂ pe A7! Accident CUMPLIT acum... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 e convins că România nu va ajunge la Mondial: ”Cu Lucescu cel Bătrân și căpitanul Hagi jr? Lăsați-vă speranțele la poarta Stambulului!”
MediaFlux
Secretul bine ascuns de Donald Trump. De ce i-au făcut pastorii creștini slujbă la Casa Albă VIDEO
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj