TEROARE ÎN RUSIA: EXPLOZIE a unui troleibuz în Volgograd: 15 oameni au murit într-un nou atentat

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 27 au fost rănite în urma unei explozii produse luni dimineaţă într-un troleibuz din Volgograd, în sud-vestul Rusiei, unde un atentat sinucigaş a provocat moartea a 18 persoane, duminică, au anunţat agenţiile ruse.
Filip Stan
30 dec. 2013, 05:29
TEROARE ÎN RUSIA: EXPLOZIE a unui troleibuz în Volgograd: 15 oameni au murit într-un nou atentat

UPDATE 11:52: Numărul morţilor a crescut la 15, potrivit BBC. Explozia troleibuzului de la Volgograd, echivalentă cu explozia a patru kilograme de TNT. Puterea exploziei produse în troleibuzul vizat de atentatul comis luni la Volgograd este echivalentă cu cel puţin patru kilograme de TNT, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de anchetă, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

Potrivit agenţiei, Ministerul rus al Sănătăţii Publice a anunţat că au fost ucise 15 persoane, iar alte 27 de persoane erau în continuare spitalizate


UPDATE 11:16: Două dintre persoanele rănite au murit la spital, ceea ce a ridicat bilanţul victimelor la 12. Potrivit ultimelor informaţii oferite de reprezentantul Ministerulul Sănătăţii, Oleg Salagai, alte 28 de persoane rănite a fost internate în spital.

Atacul de luni s-a produs la o oră de vârf pe una dintre cele mai aglomerate străzi ale oraşului. Numeroşi locuitori, care s-au adunat în spatele cordonului amplasat de poliţie la locul exploziei susţin că în troleibuz se aflau mulţi elevi care mergeau la şcoală.

„A fost un zgomot puternic, apoi o lumină şi tot drumul era în fum. Trecătorii nu au înţeles ce s-a întâmplat, într-o primă fază. Dar apoi, când au văzut flăcările ieşind din troleibuz şi cadavrele victimelor în jur, au fost îngroziţi”, a declarat una dintre martorele oculare, Polina.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu Aleksandr Bortnikov, şeful serviciilor ruse de securitate, iar acesta din urmă l-a informat în legătură cu explozia produsă luni dimineaţă la Volgograd, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Dmitri Peskov.

Primele informaţii sugerează că explozia de luni dimineaţă a fost opera unui atacator sinucigaş, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate.

„Acest lucru este sugerat de caracterul exploziei şi de fragmentele umane găsite la faţa locului”, a declarat sursa citată.

Guvernatorul regional Serghei Bojenov şi ministrul rus al Sănătăţii, Veronika Skvorţova, care a ajuns la Volgograd cu o zi înainte în legătură cu un alt atac terorist, au venit la locul exploziei.

Bilanţul preliminar a fost confirmat pentru agenţiile ruse de purtătorul de cuvânt al comitetului de anchetă rus, Vladimir Markin, şi de Ministerul de Interne. O sursă din cadrul comitetului de anchetă din regiunea Volgograd, situată în apropiere de zona instabilă a Caucazului rus, a afirmat că este vorba despre un „atentat”.

Zece persoane au fost rănite, potrivit unui bilanţ provizoriu întocmit de Ministerul local pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat purtătoarea de cuvânt a acestuia, Irina Gogoleva, pentru agenţia Interfax.

Explozia a avut loc la ora locală 08.23 (06.23 ora României), a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, vehiculul a fost total distrus de explozie.

 

Rusia a deschis o anchetă pentru „atentat terorist” după explozia din Volgograd

O anchetă pentru „atentat terorist” a fost deschisă după explozia soldată cu zece morţi, luni dimineaţa, într-un troleibuz din Volgograd (sud-vest), unde un atentat sinucigaş a provocat deja moartea a 17 persoane, duminică, a anunţat un purtător de cuvânt al comitetului de anchetă, citat de AFP.

„A fost deschisă o anchetă pentru atentat terorist şi trafic de arme”, a declarat pentru agenţiile ruse Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al comitetului de anchetă, organismul care se ocupă de principalele investigaţii din Rusia.

Duminică, un atentat atribuit unui kamikaze a provocat moartea a 17 persoane în gara aceluiaşi oraş, foarte frecventată la sfârşitul săptămânii, ce a reprezentat începutul sărbătorilor de iarnă pentru numeroşi ruşi.

Atentatul a intensificat temerile privind securitatea Jocurilor Olimpice de iarnă organizate în februarie la Soci, staţiune balneară situată la poalele Caucazului.

Măsurile de securitate au fost consolidate în toate gările şi aeroporturile principale din Rusia, după atentatul de duminică.

Autorităţile regionale au anunţat că au ridicat nivelul alertei teroristei în regiunea Volgograd pentru următoarele 15 zile.

Rebeliunea islamistă încearcă să înfiinţeze un stat islamist în Caucazul de Nord, iar liderul său, Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului, a făcut apel, în iulie, într-o înregistrare video la atacuri pentru a împiedica „prin toate mijloacele” desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Soci.

Citeşte şi: ATENTAT TERORIST într-o gară din Rusia: Cel puţin 18 oameni au murit şi 40 sunt răniţi

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Marina Voica, afectată de criza apei din Prahova! Cum face artista față situației
Fanatik.ro
Dennis Politic, final de aventură la FCSB?! Ce a pățit fotbalistul la Arad: „E clar că va pleca”
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Planul care îl va distruge. De ce a fost adus Horațiu Potra în România
Playtech.ro
Cât scade factura la curent dacă treci la pompă de căldură în 2025. Calcul simplu pentru o casă de 100 mp
Adevarul
Miza alegerii lui Petrișor Peiu ca „numărul 2” în AUR: „Ori se dezumflă, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ”
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Ies la lumină detalii tulburătoare despre Roxana Moise! Când a depistat fosta concurentă de la „Exatlon” boala care a răpus-o
iamsport.ro
Mesajul femeii care i-a intrat la suflet lui Ion Țiriac. Ileana Lazariuc a comentat și ea
MediaFlux
Pensionarii sunt îngenuncheați de măsurile de austeritate din România. Casele de Ajutor Reciproc au fost luate cu asalt
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje