Eurostar a transportat pentru prima dată zece milioane de pasageri într-un an

Eurostar a anunţat luni că a transportat pentru prima dată zece milioane de pasageri într-un an, un record care ridică la 140 de milioane de pasageri numărul total al călătorilor de la lansarea serviciului în urmă cu 20 de ani, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
30 dec. 2013, 18:29
Eurostar a transportat pentru prima dată zece milioane de pasageri într-un an

„În 2013, Eurostar a transportat pentru prima dată zece milioane de pasageri într-un an. Acest eveniment istoric ridică numărul total al călătorilor la 140 de milioane de la lansarea Eurostar în 1994″, anunţă un comunicat al companiei deţinute de SNCF, London&Continental Railways (LCR) şi SNCB.

Tendinţa de creştere se datorează „redresării economice din Marea Britanie”, dar şi „înfiinţării unor noi curse şi destinaţii”, explică Eurostar, care operează între Londra, Paris şi Bruxelles.

De asemenea, cifra de afaceri a Eurostar a crescut cu 10% în al treilea trimestru al lui 2013, iar traficul său a progresat cu 5%.

La începutul lui decembrie, Guvernul britanic a anunţat că vrea să vândă partea sa de 40% (pe care o deţine prin LCR) din compania feroviară care operează în Canalul Mânecii, în contextul în care Eurostar va avea în curând un concurent.

Primele rute ale Deutsche Bahn – care a obţinut licenţa la mijlocul lui iunie – vor fi inaugurate în 2016 şi vor asigura legăturile între Londra şi Frankfurt, prin Bruxelles şi Koln, şi între Londra şi Amsterdam, prin Rotterdam.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT