SFÂNTUL VASILE: Povestea primului ierarh care a ridicat spitale şi aziluri, serbat la 1 ianuarie

Anul calendaristic începe miercuri cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare - episcop de Cezareea, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe şi, în acelaşi timp, primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale şi aziluri pentru săraci.
Alina Costache
31 dec. 2013, 22:15
SFÂNTUL VASILE: Povestea primului ierarh care a ridicat spitale şi aziluri, serbat la 1 ianuarie

De fapt în 1 ianuarie cinstim, în ordinea importanţei, tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după naştere, apoi ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul nou calendaristic, ştiut fiind că Anul nou Bisericesc a început la 1 septembrie„, a declarat părintele Ciprian Apeterei, consilier la Catedrala patriarhală.

Potrivit părintelui, Sfântul Vasile a devenit cel mai bogat între oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Este primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezămâmnt pentru recuperarea prostituatelor.

Citeşte şi SFÂNTUL VASILE. Sute de mii de români îşi sărbătoresc onomastica de 1 ianuarie

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.

Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni, conform Mediafax.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia „Sf. Vasile cel Mare”.

Citeşte şi Mii de credincioşi s-au rugat la moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena VIDEO

Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi, a mai spus părintele Ciprian Apetrei.

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Niponii l-au distrus pe Istvan Kovacs, deși Japonia a câștigat cu 4-0: „Ce rușine de arbitru! Concediați-l!”
Capital.ro
Copiii olandezi sunt printre cei mai fericiți din lume. Are acest ritual vreo legătură?
Playtech.ro
Problema de matematică de clasa a III-a pe care puțini internauți o rezolvă. „Câți bani îi mai rămân Mariei după toate cumpărăturile?”
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?