SFANTUL VASILE. Sute de mii de români îşi sărbătoresc onomastica de 1 ianuarie

SFANTUL VASILE. Aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica miercuri, 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Alina Costache
31 dec. 2013, 09:18
SFANTUL VASILE. Sute de mii de români îşi sărbătoresc onomastica de 1 ianuarie

SFANTUL VASILE. Din totalul celor 587.327 de români sărbătoriţi de Sf. Vasile, 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei, potrivit Mediafax.

Citeşte şi SFÂNTUL ŞTEFAN. Peste 420.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Ştefan

Cele mai multe românce care îşi sărbătoresc onomastica în prima zi a anului, respectiv peste 83.000, poartă numele Vasilica, alte 1.800, pe cel de Vasilca, peste 900 se numesc Sica, iar 528, Vasila.

Citeşte şi SFANTUL ANDREI: Peste 700.000 de români îşi serbează onomastica

Dintre bărbaţi, 478.715 se numesc Vasile, circa 20.000, Vasilică, iar alţi peste 1.100 au numele Silică, Sile, Vasi sau Sică.

„De fapt în 1 ianuarie cinstim, în ordinea importanţei, tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după naştere, apoi ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul nou calendaristic, ştiut fiind că Anul nou Bisericesc a început la 1 septembrie„, a declarat părintele Ciprian Apeterei, consilier la Catedrala patriarhală.

Potrivit părintelui, Sfântul Vasile a devenit cel mai bogat între oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Este primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezămâmnt pentru recuperarea prostituatelor.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.

Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni, conform Mediafax.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia „Sf. Vasile cel Mare”.

Citeşte şi Mii de credincioşi s-au rugat la moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena VIDEO

Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi, a mai spus părintele Ciprian Apetrei.

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT