Mihai Necolaiciuc, agent sub acoperire pentru FBI

Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, achitat marţi în procesul în care a fost acuzat de deturnare de fonduri, a fost angajat de către FBI pentru a acţiona în Venezuela, informează riseproject.ro.
Filip Stan
07 ian. 2014, 17:21
Mihai Necolaiciuc, agent sub acoperire pentru FBI

RISE Project a descoperit în documentația aferentă procesului pentru extrădare că Mihai Necolaiciuc ar fi fost inclusiv de acord să devină informator al FBI în Venezuela pentru a nu fi trimis din Statele Unite înapoi în România. Traducătoarea angajată să intermedieze discuția dintre Necolaiciuc și FBI a declarat acest lucru în fața justiției americane.

„Eu, Ildiko Iuhasz, jur că la mijlocul anului 2009, am asistat la o întâlnire la restaurantul Denny’s pentru a traduce o conversaţie între FBI şi Mihai Necolaiciuc. În timpul acestei întâlniri, agentul special Robert Giczy i-a cerut lui Mihai să călătorească în Venezuela pentru a lucra sub acoperire pentru FBI. Mihai a fost de acord”, se arată în declaraţia traducătoarei, datată 9 decembrie 2012.

Judecătoria Sectorului 1 l-a achitat, marţi, pe fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc în dosarul în care este acuzat pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, în legătură cu achiziţionarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000. Decizia nu este definitivă.

Instanţa a dispus achitarea lui Mihai Necolaiciuc pentru infracţiunea de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Judecătoriei Sectorului 1 a revocat măsura preventivă care fusese dispusă în cazul lui Necolaiciuc, respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti. De asemenea, instanţa a dispus ridicare sechestrului instituit la data de 28 iulie 2009, de către DNA, asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.

Şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice din CN CFR SA, a fost achitată prin decizia de marţi a Judecătoriei Sectorului 1.

Decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus pe 12 mai 2011 trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR), în cel de-al patrulea dosar, în care este acuzat de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CNCFR în perioada 26 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003.

În sarcina celor doi, procurorii au reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Procurorii au reţinut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea ‘Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor’, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.

‘În ceea ce priveşte CNCFR, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi/consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei’, arată DNA într-un comunicat.

În aceste condiţii, potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, inculpaţii Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general CNCFR, şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de peste 8,6 milioane lei, aproximativ 2.755.000 euro, provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

‘Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende, etc.’, mai susţin procurorii.

În vederea recuperării pagubei create, procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile, atât din România cât şi din SUA, aparţinând celor doi inculpaţi.

La cererea procurorilor anticorupţie, în cursul anului 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă şi de urmărire internaţională pe numele inculpatului Necolaiciuc.

În 22 iunie 2009, Mihai Necolaiciuc a fost arestat de autorităţile judiciare din SUA şi, după derularea procedurilor de extrădare, la data de 1 martie 2011, s-a dispus extrădarea acestuia în România. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

DailyBusiness
Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție incendiară în costum de baie, la 52 de ani! „Ne place la mare, la soare!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce pensie specială are George Copos! Câţi bani încasează lunar fostul patron al Rapidului! Apariție rară alături de soție la Ateneul Român. Video
Capital.ro
Taxă majorată cu până la 80%. Șoferii din Români sunt obligați să plătească. Se aplică amendă dacă circuli fără să achiți
Playtech.ro
Cine este Ionuț Costea, fostul președinte Eximbank condamnat la 6 de închisoare pentru mită. Când va fi adus în țară cumnatul lui Mircea Geoană
DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Adevarul
Cât de mare e pericolul unor atentate teroriste în România după ce a izbucnit războiul SUA - Iran. Expert: „Riscul e acum peste tot”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Noua metodă de furt în Grecia. Bruiatul sistemului de închidere
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2025
Cancan.ro
BREAKING NEWS! Anunțul făcut de Donald Trump. E știrea momentului în lumea întreagă
Playsport.ro
TAXA obligatorie de circulație, de la 1 iulie : până la 5.000 de lei pentru șoferi. Schimbarea care lovește...
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Elena Udrea. Comisia de eliberare condiționată de la Penitenciarul Târgșor a luat decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Donald Trump anunță un armistițiu între Israel și Iran. Garantează „încetarea completă şi totală a focului”: „Încheierea oficială a războiului de 12 zile”
Cinci zodii care vor avea noroc triplu pana la sfarsitul verii. Vin luni magice si abundenta financiara
MediaFlux
Factura la curent crește de la 1 iulie! Noile prețuri anunțate de ministrul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Revoluție în primării: Viceprimarii din comunele mici ar putea dispărea! Cseke Attila anunță restructurări și tăieri de sporuri