JO 2014: Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de startul competiţiei

JO 2014. Autorităţile ruse au interzis aducerea oricărui fel de lichide la bordul avioanelor de linie, inclusiv în cele mai mici cantităţi, cu o lună înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, în urma unor atentate sângeroase, potrivit serviciilor aeroportuare.
Romania TV
08 ian. 2014, 11:19
JO 2014: Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de startul competiţiei

JO 2014. Noile reguli interzic în cabină „orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova, citat de Mediafax.

Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

JO 2014. Potrivit agenţiei publice RIA Novosti, aceste noi restricţii au fost adoptate de către Agenţia rusă a Aviaţiei Civile Rosaviaţia. Mai multe publicaţii ruse au anunţat aplicarea acestor noi reguli pe aeroporturile de la Moscova. O jurnalistă de la postul de radio Ecoul Moscovei a fost împiedicată să urce la bord cu picături nazale.

Potrivit altor publicaţii, sunt prevăzute, totuşi, excepţii în cazul medicamentelor, cu condiţia prezentării unei prescripţii medicale.

JO 2014. Un dispozitiv de securitate sporită a intrat în vigoare marţi, în Rusia, prin punerea în aplicare a unui decret emis de preşedintele rus Vladimir Putin, odată cu apropierea JO de la Soci, în sudul ţării.

Aceste măsuri excepţionale de securitate au fost decise de mai mult timp, cu scopul de a combate ameninţarea unor atentate. Liderul rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, a îndemnat în iulie la împiedicarea desfăşurării Jocurilor Olimpice la Soci „prin toate mijloacele”.

Temeri privind lansarea de către islamişti a unor atacuri în timpul JO au fost sporite de două atentate sinucigaşe nerevendicate, atribuite unor kamikaze, soldate în total cu 34 de morţi, comise pe 29 şi 30 decembrie la Volgograd, un oraş în sudul Rusiei.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Arena sportivă din România, aflată într-un mare oraș, care a ajuns o ruină, după ce a fost abandonată de autorități în ultimii 20 de ani. Complexul s-a umplut de gunoaie și buruieni, deși lângă el s-au construit blocuri noi
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Ce casă poți construi cu 15.000 de euro? Calcul pentru materiale și mâna de lucru
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Ți se rupe sufletul! Mirela a murit în explozia tragică din Rahova... Era însărcinată în 7 luni și urma să aibă o fetiță. Familia este devastată și apropiații cer ajutor după ce au rămas fără locuință: „O familie distrusă de durere și complet lipsită de s
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025