CES 2014. BMW şi Audi au prezentat sisteme de pilot automat pentru parcare sau trafic aglomerat

BMW şi Audi au prezentat, la expoziţia CES 2014 de la Las Vegas, tehnologii care permit automobilelor să efectueze manevre de parcare laterală în mod autonom, fără intervenţia directă a şoferului, sau să navigheze pe pilot automat în condiţii de trafic foarte aglomerat.
Romania TV
08 ian. 2014, 12:18
CES 2014. BMW şi Audi au prezentat sisteme de pilot automat pentru parcare sau trafic aglomerat

CES 2014. BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, a expus la CES modelul electric i3, care va fi disponibil în showroom-uri în câteva luni.

Una dintre caracteristicile automobilului este funcţia de parcare laterală sau cu spatele fără participarea activă a conducătorului auto, care trebuie numai să apese un buton, potrivit Wall Street Journal.

Parcarea laterală parţial automată este deja prezentă pe modele de la Ford sau Lexus, însă sistemele oferite de aceste mărci necesită atenţia şoferului, care trebuie spre exemplu să oprească automobilul în poziţia corectă.

Noul sistem prezentat de BMW poate schimba vitezele şi poate accelera şi frâna la viteze reduse în timpul manevrelor de parcare, subliniază compania. De asemenea, maşina „simte” apariţia unui obstacol în timpul manevrei şi frânează.

Sistemul nu funcţionează fără prezenţa unei persoane pe locul şoferului, care trebuie să ţină apăsat permanent pe un buton în timpul manevrei de parcare, fiind astfel răspunzător de eventuale pagube.

Tehnologiile anterioare de parcare asistată oferite de BMW şi de atle mărci pot prelua de la şofer doar comenzile de direcţie, a subliniat BMW.

Totodată, Audi demonstrează la Las Vegas o tehnologie care poate prelua controlul automobilului în condiţii de trafic „bară la bară”, în regim de pilot automat. Astfel, automobilul se ocupă de direcţie, acceleraţie şi frână în condiţii de trafic foarte aglomerat, utilizând un arsenal de senzori radar, laser şi pe bază de ultrasunete pentru a detecta obiectele din jur.

Oficialii Audi notează că tehnologia va fi disponibilă clienţilor ca opţiune peste 4-5 ani.

Dezvoltarea tehnologiilor de tip pilot automat la automobile a câştigat tot mai multă atenţie în ultimii ani, în principal datorită investiţiilor bine promovate ale Google în domeniu.

Automobilul complet autonom este însă departe de producţia de serie, tehnologia fiind încă la început de drum, prea scumpă şi prea puţin testată pentru a fi gata de exploatare comercială.

„Nu credem că autovehiculul complet automat este suficient de sigur. De asemenea, trebuie reduse costurile”, a declarat vicepreşedintele de marketing al Ford, Jim Farley, citat de WSJ.

Ford a prezentat în luna decembrie un prototip complet autonom.

Pe lângă chestiunile legate de tehnologie, legea şi reglementările de siguranţă în trafic interzic conducătorilor auto să cedeze către un computer controlul asupra automobilului, şi implicit răspunderea pentru eventuale accidente.

„Cu exactitate, situaţia juridică variază de la o ţară la alta şi există multe întrebări fără răspuns”, a afirmat Björn Giesler, inginerul Audi care a demonstrat la Las Vegas tehnologia de nagivaţie prin trafic aglomerat.

În pofida obstacolelor de natură legală, producătorii auto vor să introducă încă din acest an tehnologii care pot prelua pentru scurte perioade de timp, în anumite condiţii, controlul asupra automobilului.

Armin Graeter, inginer BMW specializat în direcţie asistată, spune că în primă fază astfel de funcţii vor avea scopul de a prelua de la conducătorul auto sarcinile mai anoste, precum menţinerea direcţiei la drum drept, cu viteză constantă, înaintarea prin trafic aglomerat sau manevrele mai complexe, de parcare laterală.

Graeter a demonstrat la CES sistemul de parcare asistată al BMW i3. El a tras maşina în dreptul unui loc de parcare liber şi a activat sistemul, ridicând apoi ambele mâini în aer în timp ce maşina a efectuat manevrele şi a oprit între două automobile parcate.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj