Curtea de Apel menţine decizia CNA de retragere a licenţelor Radio Guerrilla

Realitatea Media a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul în care cerea anularea şi suspendarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care au fost retrase licenţele Radio Guerilla. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.
Alina Costache
10 ian. 2014, 17:21
Curtea de Apel menţine decizia CNA de retragere a licenţelor Radio Guerrilla

Realitatea Media SA, care a deţinut licenţele Radio Guerrilla până pe 19 septembrie 2013, când acestea au fost retrase de Consiliul Naţional al Audiovizualului, a dat în judecată CNA pe 7 octombrie. În acest dosar înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, Realitatea Media a cerut anularea şi suspendarea Deciziei CNA numărul 500 din 2013 prin care au fost retrase frecvenţele Guerrilla.

Însă, pe 18 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarea Realitatea Media, „în integralitate, ca nefondată”. Hotărârea instanţei poate fi atacată de Realitatea Media cu recurs în 15 zile de la comunicare, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată. Dacă Realitatea Media va face recurs, recursul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Pe de altă parte, Realitatea Media se mai judecă cu Consiliul Naţional al Audiovizualului, pe aceeaşi speţă (Decizia CNA de retragere a licenţelor Radio Guerrilla), într-un alt dosar.

Astfel, pe 7 octombrie 2013, Realitatea Media a promovat o acţiune la Tribunalul Bucureşti, prin care a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea Deciziei CNA numărul 500 prin care au fost retrase frecvenţele Guerrilla. La momentul respectiv, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Realitatea Media, însă CNA a făcut recurs.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a şase comercială, a admis recursul CNA. Ulterior, dosarul a fost casat şi trimis spre judecare la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, unde are termen de judecare pe 17 ianuarie 2014, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Contactaţi vineri, reprezentanţii Realitatea Media au făcut referire doar la acest al doilea dosar, care are ca obiect ordonanţa preşedinţială.

„S-a admis recursul făcut de CNA, dar nu s-a judecat, s-a casat şi procesul îşi urmează cursul. Nu ştim deocamdată când va fi următorul termen”, au spus reprezentanţii Realitatea Media.

Aceştia nu au precizat dacă vor face recurs în cazul celuilalt dosar, în care Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză CNA, pe 18 decembrie.

Pe de altă parte, echipa Radio Guerrilla a publicat, vineri, un mesaj pe pagina de Facebook a postului de radio, care, după retragerea licenţelor de către CNA, a continuat să emită online.

„Ne este dor de microfoane. Nu credem că mai suportăm mult. Poate o zi, două”, au scris cei din echipa Radio Guerrilla pe Facebook.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial – Realitatea Media SA -, ci de o altă societatea – Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede însă că CNA retrage licenţa audiovizuală, dacă se încalcă normele privind regimul proprietăţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT