Camioanele şi autocarele care circulă în UE vor avea noi tipuri de tahografe începând din 2019

Camioanele şi autocarele care circulă în spaţiul Uniunii Europene vor trebui echipate, începând din anul 2019, cu o nouă generaţie de tahografe electronice, aparatele care înregistrează viteza şi timpii de condus, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
15 ian. 2014, 19:04
Camioanele şi autocarele care circulă în UE vor avea noi tipuri de tahografe începând din 2019

Parlamentul European a aprobat, miercuri, principiul acestei evoluţii tehnice, care are scopul evitării fraudelor şi îmbunătăţirii siguranţei rutiere.

Noile aparate vor trebui instalate pe toate autocarele şi autocamioanele care circulă pe drumuri din spaţiul UE începând din anul 2019 până, cel târziu, în anul 2034.

Noile dispozitive vor permite verificarea datelor tahografelor de la distanţă, iar vehiculele vor putea fi urmărite prin satelit, pentru depistarea rapidă a abuzurilor şi actelor de manipulare.

„În prezent, un sfert dintre tahografe sunt trucate”, afirmă eurodeputatul conservator irlandez Jim Higgins.

Nicio amendă sau alt tip de sancţiune nu vor putea fi aplicate doar pe baza controalelor de la distanţă.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
„Cine pe cine a dat în gât?!” FRF a băgat spaima în arbitri: teste de integritate, demisii și interpelări ale celor “turnaţi” după declarații scrise
Capital.ro
Ai nevoie de medic de familie, dar nu mai sunt locuri? Soluția pe care puțini pacienți o cunosc
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii în locuința lui
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Cine a venit din Mexic pentru ea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte