Funcţionarii sârguincioşi care se ocupă de imigraţie, recompensaţi cu cecuri cadou în M.Britanie

Personalul sârguincios din cadrul Ministerului britanic de Interne ce obţine respingerea recursurilor formulate de solicitanţii de azil este recompensat cu cecuri cadou, bani şi vacanţe suplimentare, a anunţat miercuri cotidianul The Guardian, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
15 ian. 2014, 20:41
Funcţionarii sârguincioşi care se ocupă de imigraţie, recompensaţi cu cecuri cadou în M.Britanie

Autorităţile britanice au fixat ca obiectiv pentru personalul din sectorul care se ocupă de imigraţie să câştige 70 la sută din dosarele în care solicitanţii de azil fac apel la deciziile guvernamentale ce le ordonă să părăsească Marea Britanie, potrivit cotidianului apropiat de opoziţia laburistă.

Angajaţilor zeloşi le sunt acordate cecuri cadou de 25 sau 50 de lire sterline (30 sau 60 de euro) în magazine britanice, afirmă The Guardian, care a obţinut aceste date de la Ministerul de Interne în virtutea unei legi privind libertatea de informare.

Potrivit Ministerului de Interne, acest sistem se aplică oricărei persoane care lucrează pe probleme de imigraţie, şi nu numai angajaţilor care se ocupă de cererile de azil.

Potrivit ministerului, este vorba despre „recunoaşterea rezultatelor pozitive (ale unui funcţionar) pe o perioadă dată”, în special când angajaţii depăşesc obiectivul lunar fixat.

Un secretar de stat în Ministerul de Interne, Mark Harper, a insistat asupra faptului că aceste cecuri cadou nu sunt acordate numai în cazurile câştigătoare, ci şi în acelea în care dosarele sunt bine pregătite.

Cabinetul de avocatură Duncan Lewis, specializat în imigraţie, a denunţat această „abordare de recompensă şi pedeapsă”. „Să le ceri” funcţionarilor din Ministerul de Interne „să câştige un anumit număr de apeluri şi să îi recompensezi pentru depăşirea «obiectivului» este o încurajare evidentă a unor practici necorespunzătoare (…), mai ales prin cultul de a câştiga cu orice preţ”, a reacţionat pentru AFP James Packer, director la Duncan Lewis, precizând că va sesiza justiţia.

Problema imigraţiei este în prezent în centrul dezbaterilor politice britanice. Guvernul lui David Cameron şi-a fixat ca obiectiv să reducă soldul migrator anual la mai puţin 100.000 de persoane până în 2015.

În perioada iunie 2012 – iunie 2013, soldul migrator pentru Marea Britanie s-a stabilit la 182.000 de persoane, în creştere în raport cu perioada iunie 2011 – iunie 2012, când a fost de 167.000 de sosiri.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Un laureat al Premiului Nobel avertizează că omenirea ar putea să nu supraviețuiască încă 50 de ani. Care este cel mai mare pericol
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte