CSM discută modificarea Legii de funcţionare a CCR

În punctul de vedere al Direcției Legislație a CSM se apreciază că nu se justifică avizarea favorabilă a propunerii legislative, potrivit Agerpres.

În 18 noiembrie 2013, secretarul general al Parlamentului a înaintat CSM, spre avizare, propunerea legislativă a unor deputați UDMR pentru modificarea și completarea Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Propunerea legislativă se supune spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă cameră sesizată, Senatul fiind cea decizională.

Una dintre modificări vizează suspendarea ope legis a judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, însă Direcția Legislație consideră că aceasta nu este întemeiată, în primul rând din perspectiva istoricului dispozițiilor.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Astfel, în forma inițială a legii, art. 23 alin. (6) teza I prevedea că ‘în perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății’. Prin Legea 138/1997 au fost modificate aceste dispoziții, prevalându-se suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluționării excepției — art. 23 alin. (5). Ulterior, prin Legea 177/2010, s-a prevăzut abrogarea alin. (5) al art. 29, referitor la suspendarea obligatorie a cauzei”, menționează Direcția Consiliului.

Alte articole

Comisia de anchetă privind întâlnirea dintre Ilie Bolojan și șefa CCR și-a încheiat activitatea. Ce sancțiuni cer senatorii

Președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024: „Hotărârea a atras atenția lumii întregi cu privire la riscurile tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale”

Prin aceeași lege s-a introdus, corelativ, un nou caz de revizuire a hotărârilor atât în materie civilă, cât și în materie penală.

În document, se reamintește că dispozițiile Legii 177/2010, prin care au fost eliminate prevederile referitoare la suspendarea de drept a judecării cauzei, au fost supuse controlului CCR a priori, care prin decizia nr. 1106/2010 a respins obiecția de neconstituționalitate formulată. Atunci, Curtea a reținut, printre altele, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. Numărul extrem de ridicat al dosarelor aflate pe rolul CCR ca urmare a invocării frecvente a excepțiilor determină ca soluționarea acestora să dureze extrem de mult, în detrimentul celerității judecății cauzelor.

„Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrariul într-o formă care nu poate fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate — interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate — a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părți litigante care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul”, arată Direcția Legislație a CSM.

În același punct de vedere se precizează că cealaltă modificare propusă vizează, referitor la controlul posterior al legilor și ordonanțelor, trimiterea obligatorie a tuturor excepțiilor la CCR, urmând ca verificarea admisibilității acestora să se facă de către judecătorul raportor, și nu de instanță, motivat de împrejurarea că ”judecătorul de drept comun nu are atribuții de jurisdicție constituțională”. De asemenea, se propune ca, în măsura în care judecătorul raportor consideră că excepția este vădit nefondată sau încalcă prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3), să-l înștiințeze pe președinte pentru convocarea completului de judecată, care va putea hotărî, cu unanimitate de voturi, să respingă excepția, fără citarea părților.

„În opinia noastră, modificarea nu se justifică. (… ) Este neîndoielnic că, în România, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, competența de ‘a spune dreptul’ în materie de constituționalitate, deci de a hotărî în cauză, aparține numai Curții Constituționale. (…) Instanțelor de drept comun nu le revine o astfel de competență, ele fiind însă abilitate a funcționa ca un filtru al excepțiilor. (…) Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale „, se arată în document.

Sursa citată precizează că verificările instanței au un caracter formal, singura care implică o apreciere ce are însă la baza date obiective fiind cea referitoare la legătura excepției cu soluționarea cauzei.

„În opinia noastră, este însă firesc ca această verificare să fie făcută de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, care cunoaște cel mai bine conținutul dosarului, iar nu de judecătorul CCR desemnat ca raportor”, mai spune Direcția Legislație.