Te Deum la Catedrala Patriarhală, de ziua Unirii

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, dar şi alte persoane care în urmă cu 153 de ani şi-au adus contribuţia la înfăptuirea Unirii Principatelor Române vor fi pomeniţi marţi, într-o slujbă Te Deum, oficiată la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.
Romania TV
23 ian. 2012, 16:44
Te Deum la Catedrala Patriarhală, de ziua Unirii

„Marţi, 24 ianuarie, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române”, a anunţat Patriarhia Română.

După Sfânta Liturghie, de la orele 12.00 va fi oficiat un Te Deum, „ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă”, a precizat sursa citată.

Patriarhia Română a recomandat ca în toate eparhiile ortodoxe româneşti din ţară şi străinătate să fie oficiate rugăciuni de pomenire.

Pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, s-au desfăşurat lucrările Adunării Elective din 1859, care l-a ales, la 24 ianuarie, pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi Domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

Adunarea electivă a Moldovei din perioada 5-17 ianuarie 1859, care a avut loc la Iaşi şi a fost prezidată de Mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaţilor la slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană, Adunarea Electivă a fost deschisă la orele 11.00, sub preşedenţia Mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti.

Mitropolitul Nifon a propus atunci votarea sub jurământ, el însuşi pronunţând jurământul cu lacrimi în ochi, în faţa icoanei Preasfintei Treimi. Apoi toţi deputaţii au săvârşit jurământul cu mâna pe Sfânta Evanghelie şi sărutând Sfânta Cruce. În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon a proclamat numele Domnitorului Ţării Româneşti ales în unanimitate, şi anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Cauzele sezonului dezastruos de la FCSB! Dezvăluiri din interior: „Marea problemă a fost în vară!” Revoluţie în lot: „Se vor schimba jucători şi asta e bine”. Exclusiv
Capital.ro
„Perfect 10”: Nadia Comăneci și brandul francez Moreau Sport lansează prima linie de echipament sportiv sub semnătura campioanei
Playtech.ro
Diploma și notele mari nu mai garantează un loc de muncă. Ce caută acum angajatorii la tineri
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Surpriză complet neașteptată. București, în top 15 cele mai bogate regiuni din UE
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi