Cum ataca Traian Băsescu deciziile instanţelor judecătoreşti

Președintele Traian Băsescu a dezavuat în termeni duri atacurile politicienilor la adresa instituțiilor din sistemul de Justiției sau contestarile instanțelor judecătorești.
Filip Stan
16 ian. 2014, 12:59
Cum ataca Traian Băsescu deciziile instanţelor judecătoreşti

Însuși președintele a fost unul dintre cei mai acizi politicieni împotriva deciziilor judecătorești cu care nu a fost de acord, inclusiv cu cele luate de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai jos, câteva exemple concludente:

Traian Băsescu: „Domnilor judecători şi procurori nici un judecător nu poate stabili execuţia bugetului statului român. Şi nici cheltuielile bugetului statului român. Acest lucru este un atribut al puterii executive şi al puterii legislative. Sunt foarte multe procese. Nu aş vrea să intru în detalii şi să vă spun că hotărârea adoptată prin care s-au mărit salariile este, în opinia mea, o interferenţă gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă care este singura care poate spune câţi bani are. Cu atât mai mult cu cât pe celebra ordonanţă din 2000 prin care se scotea sporul de suprasolicitare şi stres, dacă vă duceţi în expunerea de motive aţi fi văzut că a fost scos pentru că s-a introdus în salariu. Deci dumneavoastră, instanţele, au dublat aproape salariile magistraţilor pe o ordonanţă care nu mai era în vigoare. (…) Dacă este ceva deranjant este modul, scuzaţi-mă că o spun, din punct de vedere al Executivului vă spun, abuzul prin care s-a obţinut, prin încălcarea legii. Acest lucru nu trebuie să creeze un precedent. Şi eu cred că Executivul şi Legislativul ar trebui să reacţioneze. Pentru că mâine veţi da o hotărâre judecătorească în care stabiliţi cine este ministru. Poimâine veţi stabili prin hotărâre judecătorească bugetul de stat al României. Ori o putere când scapă dincolo de limitele ei trebuie adusă în limitele responsabilităţilor ei. Acesta este un lucru important pe care am dorit să vi-l spun. Nu generaţi. Vă plângeaţi de interferența politicului în justiţie şi eu am recunoscut-o prin abuzul făcut de Parlament. Dar în acelaşi timp vă atenţionez că, la rândul dumneavoastră, nu puteţi face abuzuri. (…) Concluziile: nu mergeţi până la limita la care să constatăm oficial ingerinţa gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă şi puterea legislativă. Aşa cum politicienii, sau eu cel puţin, vă respectă independenţa aveţi în vedere că puteţi genera reacţia puterii legislative şi executive”.  (8 ianuarie 2009, discurs la ședința CSM despre conflictul dintre Preşedinte şi Înalta Curte de Casație și Justiție)

Traian Băsescu: „În mod constant, în ultimii ani, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au dat câştig de cauză magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, asistenţilor judiciari şi personalului auxiliar care au promovat acţiuni în pretenţii, fundamentate pe legislaţia salarizării din sistemul judiciar. (…) Prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, uneori în baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecătorească, prin instanţele judecătoreşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a acţionat ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. (…) Prin aceste acte concrete, instanţele judecătoreşti şi-au arogat competenţe care ţin de sfera puterii legiuitoare, rezultând un conflict juridic de natură constituţională a cărui gravitate împiedică îndeplinirea normală a atribuţiilor constituţionale ale autorităţilor publice”. (4 mai 2009, Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte)

Traian Băsescu: „Când spun puteţi face ce vreţi dumneavoastră, nu o spun cu credinţa că aşa este, ci o spun pentru că aceste lucruri se întâmplă, uneori, în justiţie. Contrazic chiar funcţionarea statului de drept. Şi, din păcate, acest «ce vrea judecătorul» s-a întâmplat nu demult, la cea mai înaltă instanţă a ţării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Momentul de criză al justiţiei, în care dumneavoastră deveniţi parte a acestui sistem, nu este neapărat generat, nici de lipsa de personal, nici de lipsa de resurse, ci este generat de modul în care a acţionat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcând Constituţia.” (17 iunie 2009, Discurs la întâlnirea cu noii procurori şi judecători numiţi în funcţie, despre deciziile Curții Supreme favorabile magistraților care își cereau drepturile salariale)

DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fumatul devine interzis de astăzi în una dintre țările europene vizitate des de români. Turiștii nu vor mai putea fuma în parcuri și nici în stațiile de autobuz
Capital.ro
România a pierdut o mare artistă. A fost înzestrată cu o voce caldă și expresivă. A lăsat o mare moștenire românilor
Playtech.ro
Unde nu ai voie să pui prosop sau şezlong în Grecia? Amenzile sunt de sute de euro, trebuie să fii atent la un detaliu
DailyBusiness
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
Adevarul
Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Temperaturi de peste 40 de grade. Primul val de caniculă al verii cuprinde Europa
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
kanald.ro
A murit actrița Anca Bejenaru, la vârsta de 71 de ani
Cancan.ro
ALERTĂ medicală! Boala care a umplut camerele de gardă ale spitalelor din România
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Capital.ro
Decizie pentru românii care nu plătesc întreținerea la timp. Asociația de proprietari de la bloc e obligată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Campionul român care s-a iubit cu fosta parteneră a lui George Clooney a înșelat-o
stirilekanald.ro
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Cad primele capete. Unde lovește întâi Ilie Bolojan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi