Oamenii de ştiinţă niponi testează un sistem pentru a curăţa orbita terestră de deşeurile spaţiale

Cercetători de la Agenţia Spaţială niponă, JAXA, au dezvoltat un sistem de încetinire a vitezei de deplasare pe orbită a deşeurilor mai mari, pentru ca acestea să coboare pe orbite mai joase şi apoi să se prăbuşească pe Pământ, urmând să fie distruse complet de frecarea cu straturile atmosferice, scrie Agerpres. Au precizat că acest sistem este un fel de ancoră electrodinamică din nişte cabluri subţiri dar rezistente, fabricate din oţel şi aluminiu.

Ideea din spatele acestui sistem este de a ataşa o parte a cablului de unul dintre miile de sateliţi dezafectaţi rămaşi pe orbită sau de bucăţile mai mari rămase de la rachetele portante care au transportat sateliţi, echipaje umane şi echipamente pe orbită. Această „ancoră” va genera electricitate în urma interacţiunii cu câmpul magnetic al Pământului şi urmează să aibă un efect de încetinire asupra deşeurilor spaţiale, coborându-le pe orbite mai joase de unde vor cădea şi vor fi distruse în siguranţă la reintrarea în atmosferă.

„Acest experiment este conceput special pentru a contribui la dezvoltarea unei metode sigure şi eficiente pentru curăţarea orbitei Pământului de deşeuri”, a comentat Masahiro Nohmi, profesor asociat la Universitatea Kagawa, care colaborează cu JAXA în cadrul acestui proiect.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Conform lui Nohmi, un satelit special conceput la universitatea sa va fi lansat la 28 februarie, fiind dotat cu acest sistem de ancorare.

„Principalele obiective ale testului de luna viitoare sunt de a extinde această ancoră de 300 de metri pe orbită şi de a observa cum se produce transferul de electricitate”, a mai susţinut el, precizând că acţiunea propriu-zisă de ataşare a ancorei şi coborâre pe o orbită mai joasă a unor astfel de deşeuri va fi testată în 2015.

Peste 20.000 de deşeuri spaţiale, printre care părţi din vechi echipamente, sateliţi, rachete portante şi alte fragmente orbitează în jurul planetei la altitudini între 800 şi 1.400 de kilometri, cu viteze foarte mari. Prezenţa lor pe orbită ridică o serie de probleme legate de securitatea echipajelor umane şi a echipamentelor funcţionale de pe orbită, fiind destul de frecvente cazurile în care, spre exemplu, Staţia Spaţială Internaţională trebuie să urce sau să coboare pe orbită pentru a evita coliziuni.