Relaţia dintre preşedintele Franţei şi actriţa Julie Gayet durează de doi ani

Preşedintele francez François Hollande are o relaţie cu actriţa Julie Gayet care durează de doi ani. Potrivit revistei, Closer în ediţia electronică de vineri, care nu a publicat fotografii noi, în pofida faptului că a anunţat acest lucru, presupusa aventură a început în 2012, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Alina Costache
17 ian. 2014, 12:25
Relaţia dintre preşedintele Franţei şi actriţa Julie Gayet durează de doi ani

Revista Closer scrie că relaţia dintre Francois Hollande şi Julie Gayet durează de doi ani, referindu-se inclusiv la fotografii făcute în cursul unei vizite a lui François Hollande, pe 20 iulie 2013, la Tulle, în Corrèze, pe când partenera sa, Valérie Trierweiler, se afla în Grecia, unde îl aştepta. Preşedintele nu a putut să i se alăture din cauza agendei politice, însă, în ziua respectivă, „s-a întâlnit cu Julie Gayet”, scrie Closer, care precizează că actriţa se afla printre simpatizanţii săi.

Citeşte şi Preşedintele francez vrea să se despartă de partenera sa, deşi aceasta îl iartă pentru infidelitate

La vremea respectivă existau deja zvonuri despre relaţia dintre actriţă şi şeful statului, având în vedere că Julie Gayet a depus plângere la sfârşitul lui martie 2013 pentru identificarea autorilor acestor zvonuri răspândite pe Internet, mai precizează revista.

Ei s-ar fi întâlnit prima oară în 2011, când Hollande încerca să obţină încrederea socialiştilor pentru a fi candidatul acestora la alegerile prezidenţiale.

Însă „zvonurile erau fondate, până la urmă, iar revista Closer v-a dezvăluit săptămâna trecută aventura. Astăzi (vineri), vă dezvăluim că relaţia lor durează de doi ani. Ce s-a întâmplat cu adevărat în acea seară de iulie în piaţa de la Tulle? A fost o întâlnire întâmplătoare sau un weekend programat?„, continuă publicaţia, citată de Mediafax.

Citeşte şi Julie Gayet, AMANTA lui Francois Hollande, e ÎNSĂRCINATĂ în a PATRA LUNĂ. Partenera oficială, la spital

Closer citează mai departe un jurnalist de la La Montagne, Alain Albinet, precizând că acesta a fost prezent pe 20 iulie la Tulle, pentru a dezvălui „culisele” acelei zile. „Au fost făcute zeci de fotografii, inclusiv cu Julie Gayet, care este prea puţin cunoscută aici şi care era puţin cunoscută inlusiv la acea vreme. Oricum, niciuna nu avea vreun caracter compromiţător (…)”, afirmă acesta.

„La vremea respectivă s-a semnalat prezenţa în grup şi la concertul din acea seară a lui Julie Gayet (…). Nimeni nu suspecta că ar fi fost vorba despre ceva„, adaugă jurnalistul citat de publicaţie.

Actriţa a dezminţit joi seara, pentru postul Europe1, zvonuri cu privire la o sarcină, dar nu şi cu privire la o relaţie cu preşedintele Republicii,subliniază revista, adăugând că Valérie Trierweiler se află la spitalul Pitié Salpêtrière, unde va rămâne încă câteva zile.

Gayet cere despăgubiri în valoare de 50.000 de euro şi cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 de euro, potrivit presei. În cazul în care va obţine câştig de cauză, Closer va fi nevoită să publice verdictul pe prima pagină, potrivit AFP. În schimb, Hollande a decis să nu dea în judecată publicaţia, după ce, iniţial, a ameninţat în acest sens.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT