Imperiul Schlecker – strategii, scandaluri, faliment

Schlecker, cândva cel mai mare lanţ de drogherii din Europa, este în faliment. Considerat a fi unul dintre cei mai bogaţi germani, Anton Schlecker, fondatorul companiei, a ţinut, deseori, prima pagină a ziarelor. Ca părinte a înduioşat opinia publică atunci când cei doi copii ai săi au fost răpiţi în seara de Ajun. Ca şef a stârnit indignare după ce şi-a păcălit, exploatat şi spionat angajaţii.
Romania TV
23 ian. 2012, 21:22
Imperiul Schlecker - strategii, scandaluri, faliment

În 1975, într-o localitate din apropierea Stuttgartului, Anton Schlecker, transforma unitatea de procesare şi vânzare a cărnii, înfiinţată de către tatăl său, în primul magazin Schlecker. Decizia a fost motivată de anularea, cu un an înainte, a legii privind fixarea preţurilor la articolele de marcă. Visul lui Anton Schlecker era să vândă produse la cele mai mici preţuri şi, astfel, să pună la pământ concurenţa. Iar succesul nu s-a lăsat aşteptat.

 

Dintr-o simplă drogherie, Schlecker a devenit un gigant, distins pentru performanţele sale economice cu titlul de „Lider de piaţă în Europa” (2008). Cu o avere estimată la 3,1 miliarde de dolari americani, revista Forbes îl situa, în 2010, pe Anton Schlecker în topul celor mai bogaţi oameni din Republica Federală.

 

Deşi a încercat să nu intre în gura presei, miliardarul german tot a ajuns de câteva ori pe prima pagină a ziarelor. De exemplu, în 1987, când în seara de Ajun copiii săi – Meike şi Lars – au fost răpiţi. Răpitorii au cerut 9,6 milioane de mărci germane în schimbul eliberării acestora. Dar, în cele mai multe cazuri, presa a asociat numele omului de afaceri cu criticile tot mai dure venite din partea sindicatelor. Compania a fost acuzată de încălcarea Codului Muncii, de exploatarea angajaţilor şi de spionarea personalului cu camere video.

 

În 1998, soţii Schlecker (Anton şi Christa) au fost acuzaţi de înşelătorie şi condamnaţi la zece luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de două milioane de mărci germane. Conform Curţii din Stuttgart, care a pronunţat verdictul, aceştia şi-ar fi minţit angajaţii că salariile pe care le practică renumitul discounter ar respecta plafonul tarifar stabilit prin lege. În realitate, angajaţii Schlecker erau remuneraţi cu mult mai puţin – a stabilit Curtea.

 

Prea târziu pentru „noul” Schlecker

 

Începând din 2010, gigantul german a încercat să-şi schimbe imaginea. „Nu mai vrem scandaluri”, a declarat Lars Schlecker la adunarea generală a angajaţilor de acum doi ani. Compania a investit în modernizarea filialelor care ar fi trebuit să devină „mai luminoase şi mai primitoare”. Dar reamenajarea magazinelor a generat costuri uriaşe. Între timp, preferinţele clientelei se îndreptau către concurenţă.

 

„Schlecker a reacţionat mult prea târziu la cererile consumatorilor”, susţine expertul în marketing Matthias Queck. „Strategia lui Anton Schlecker a funcţionat atâta timp cât n-a existat concurenţă. Între timp, concurenţa pândeşte la tot pasul, până şi în cel mai mic orăşel”, adaugă Queck. O altă problemă au fost filialele micuţe, cu cifre de afaceri şi profituri modeste – mai crede expertul.

 

O opinie pe care o împărtăşeşte şi Dirk Roßmann, fondatorul lanţului de drogherii Rossmann. „Falimentul acesta este o catastrofă pentru angajaţi şi pentru familia care deţine afacerea”, a comentat Roßmann. Personalul companiei Schlecker nu a fost informat oficial. Presa germană a fost cea care le-a adus potenţialilor viitori şomeri această veste proastă. Firma a anunţat că se va pune sub protecţia legii falimentului şi că doreşte să elaboreze un plan de restructurare pentru a-şi putea păstra filialele şi angajaţii. Citește articolul

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut să intre din nou în direct pentru a face un anunț de necrezut: vrea ca Steaua să devină echipa a doua a celor de la FCSB!
Capital.ro
UPDATE: Decizie pentru Călin Georgescu și Potra în dosarul de lovitură de stat. Curtea de Apel București a dat undă verde
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Cum a fost găsit Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur: Suspecții au încheiat acorduri cu justiția VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj