Băsescu: Maximum 40% din proprietăţile evreieşti sunt restituite. Cam aceasta e media pentru toată ţara

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, întrebat despre stadiul procesului de restituire a proprietăţilor evreieşti în România, că acesta se află la maximum 40%, retrocedare în natură, fiind "în linii mari cam acelaşi cu al tuturor proprietăţilor", transmite Agerpres. El a făcut aceste afirmaţii într-un interviu pentru postul de radio Kol Israel. 
Filip Stan
18 ian. 2014, 11:07
Băsescu: Maximum 40% din proprietăţile evreieşti sunt restituite. Cam aceasta e media pentru toată ţara

Întrebat în ce stadiu se află procesul de retrocedare a proprietăţilor comunitare evreieşti în România, preşedintele Traian Băsescu a delarat că stadiul de retrocedare este „în linii mari cam acelaşi cu al tuturor proprietăţilor, respectiv un procent de circa 30, 35, maxim 40% retrocedare în natură”.

„După 50 de ani, nu a mai fost posibil să restituim, întotdeauna, pământul acolo unde a existat, pentru că între timp s-a construit altceva sau să restituim casa care a fost demolată”, a spus şeful statului, în interviul acordat postului de radio menţionat, înaintea vizitei pe care urmează să o facă în Israel.

„Cu tot acest proces, în care România este singura ţară care şi-a asumat procesul sub principiul «restitutio in integrum», tot acest proces trece acum într-o următoare fază, în care statul acordă despăgubiri, în natură sau în bani, la valoarea integrală a bunului care a fost naţionalizat”, a mai declarat Traian Băsescu.
El a explicat că, dacă s-au pierdut terenuri, acolo va începe să se retrocedeze din terenurile aparţinând statului, către moştenitori, iar dacă se refuză acest lucru se va face restituirea în bani.

„Sunt valori foarte mari, este estimat ca procesul să se încheie în circa zece ani, dar o vom face, pentru că rămâne opţiunea statului român să nu facă retrocedări parţiale de genul 20%, 30%, cum au făcut alte state, ci mergem pe principiul «restitutio in integrum» şi vă asigur că este un proces pe care fiecare român îl suportă şi o vom face până la capăt”, a mai declarat Traian Băsescu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în România. Persoanele obligate să obțină certificat de calificare profesională. E valabil doar 4 ani
Playtech.ro
Cât este ajutorul de înmormântare. Suma actualizată pentru decembrie
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”