Raton descoperit pe balconul unei firme din Constanţa

Un raton a fost descoperit în balconul unei firme din Constanţa, animalul, care era ascuns după un aparat de aer condiţionat, fiind preluat de către reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.
Romania TV
18 ian. 2014, 14:24
Raton descoperit pe balconul unei firme din Constanţa

Animalul a fost descoperit vineri, într-un balcon al unei firme aflate în zona de nord a oraşului, ascuns după unitatea externă a aparatului de aer condiţionat.

VEZI ŞI Ce se întâmplă cu un pui de raton prea curios VIDEO

„Când am ajuns, vecinii mi-au spus că o pisică este probabil blocată în balcon. Când m-am uitat, am văzut însă că era, de fapt, un raton. Am încercat să mă apropii, dar scotea nişte sunete urâte şi am sunat la autorităţi”, a declarat tânărul care a găsit animalul şi care a sunat la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.

Reprezentanţii complexului au mers la adresa respectivă şi au capturat ratonul, pe care l-au dus la muzeu, unde se mai află alte patru exemplare din aceeaşi specie.

„Animalul este bătrân, mai bătrân decât cei pe care îi avem noi aici. Are, cred, în jur de şapte ani. Provine probabil dintr-o locuinţă particulară, deşi legea nu dă voie persoanelor fizice să deţină animale”, a spus directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Adrian Bâlbă.

Potivit acestuia, animalul se va afla în carantină timp de două două săptămâni şi va fi vaccinat.

„Acum se află în carantină, dar peste vreo două săptămâni, dacă totul este în regulă, va fi dus în ţarcul în care îi avem pe ceilalţi patru ratoni”, a mai spus Adrian Bâlbă, care a precizat că ratonul a primit şi un nume – Monte Cristo.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT