Gabriela Firea: Declaraţiile prefecţilor de Călăraşi au fost contradictorii

Senatorul Gabriela Firea a afirmat luni că declaraţiile foştilor prefecţi ai judeţului Călăraşi audiaţi la Comisia Nana au fost contradictorii, iar membrii comisiei vor merge în comuna Nana şi la Prefectura Călăraşi pentru a afla adevărul, transmite Agerpres.
Romania TV
20 ian. 2014, 17:56
Gabriela Firea: Declaraţiile prefecţilor de Călăraşi au fost contradictorii

„Astăzi (n.r.- luni) au fost audiaţi trei foşti prefecţi ai judeţului Călăraşi, din punctul meu de vedere declaraţiile au fost contradictorii, informaţiile furnizate de unul dintre prefecţi nu au fost confirmate de celălalt prefect. Vom supune analizei comisiei aceste afirmaţii şi vom încerca ca din documente să aflăm care este adevărul. Noi am adresat o întrebare tuturor celor trei prefecţi şi răspunsurile au fost diferite. Întrebarea a fost următoarea: de ce într-o comună care are o suprafaţă de teren de 1.650 de hectare, iar solicitările de despăgubiri sunt de 235 de hectare, existând aşadar excedent de teren, de ce s-a pus în posesie în Fundulea şi nu în Nana. Exista teren suficient, eu cred că este un semn de întrebare”, a spus Firea la finalul audierilor celor trei foşti prefecţi de Călăraşi Doru Ioan Tărăcilă, Jenel Şerban şi Lilian Onescu.

Ea a adăugat că în cadrul comisiei au fost mai multe presupuneri cu privire la motivul pentru care cei care aveau dreptul la teren în Nana au primit în Fundulea, unul dintre acestea fiind cel legat de bani pentru că terenul la Fundulea era mai scump decât cel din Nana, dată fiind apropierea de autostradă şi mai aproape de Capitală.

„Membrii comisiei vor cerceta inclusiv la faţa locului şi în documentele primăriei şi prefecturii care este adevărul. Vom merge în Nana şi la Prefectura Călăraşi”, a menţionat Firea.

Un alt membru al comisiei, deputatul Adrian Solomon, a adăugat că sunt 41 de persoane care aveau de primit teren în Nana şi au primit în Fundulea, iar dreptul de proprietate a fost pe 171 de hectare.

Comisia Nana îi va audia marţi pe Tudoriţa Nicolae, secretarul primăriei comunei Nana şi pe lucrătorul agricol al primăriei Nana Marian Dobre.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România