Simularea unei aterizări în condiţii de ceaţă. Vezi prin ce a trecut Adrian Iovan înainte de prăbuşire VIDEO

Zborul sau aterizările pe timp de ceaţă, ploaie sau vânt puternic sunt piatra de încercare pentru piloţi, indiferent de numărul de ore de zbor. În simulator piloţii au şansa să exerseze astfel de manevre, însă, în realitate, fiecare situaţie este diferită, iar abilitatea pilotului este cea care-şi spune cuvântul în final. Pilotul Adrian Iovan a reuşit, luni după-amiază, să salveze cinci vieţi, reuşind o aterizare forţată în munţii Apuseni. Din păcate, el a decedat înainte ca echipele de salvare să ajungă la locul tragediei.
Iulian Tudor
21 ian. 2014, 10:23
Simularea unei aterizări în condiţii de ceaţă. Vezi prin ce a trecut Adrian Iovan înainte de prăbuşire VIDEO

Reprezentanţii Şcolii de Aviaţie spun că nu există un manual sau reguli stricte pentru astfel de situaţii de criză, abilitatea pilotului fiind cea care contează cel mai mult. Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir.

De-a lungul carierei de pilot, fostul soţ al Romaniţei Iovan a întâmpinat mai multe situaţii dificile, însă cea petrecută luni seară i-a adus sfârşitul.

VEZI ŞI Adrian Iovan, IMAGINI ŞOCANTE cu pilotul între fiarele contorsionate ale avionului GALERIE FOTO

Adrian Iovan a fost căsătorit cu designerul Romaniţa Iovan, pe care a cunoscut-o în timpul unui zbor. Au împreună un fiu, Albert. Pilotul avea şi o fiică, în vârstă de 27 de ani, dintr-o căsătorie anterioară.

Cunoscutul pilot a murit la bordul avionului prăbuşit la Cluj, echipele de intervenţie ajungând la locul tragediei abia după cinci ore de la producerea ei. Iovan a fost găsit între fiarele contorsionate ale aeronavei.

CITEŞTE ŞI Ultimul DIALOG dintre Adrian Iovan şi turnul de control, înainte de prăbuşire. ASCULTĂ ÎNREGISTRAREA

Publika.md a intrat în posesia ultimei înregistrări audio purtate între pilotul Adrian Iovanşi turnul de control de la Sibiu, chiar înainte de catastrofă. Potrivit înregistrării, ultimele persoane care l-au auzit în viaţă pe pilotul Adrian Iovan au fost controlorii de trafic aerian ai turnului de control din Sibiu. Aceştia i-au dat acordul pilotului de a traversa zona şi i-au furnizat informaţiile despre starea vremii. Din acestea, reiese ca vizibilitatea era redusa la aproximativ un kilometru din cauza ceţii dense.

Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a precizat că aeronova condusă de Adrian Iovan a plecat în scop umanitar, pilotul având ultima convorbire cu ei după ce a depăşit zona Sibiului, potrivit Mediafax. Pilotul Adrian Iovan ar fi anunţat atunci că va coborî la 2.100 de metri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, explicând că nu vede nimic din cauza ceţii.

„A coborât pentru a vedea spaţiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a ştiut că sunt condiţii meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Şi faptul că a reuşit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului şi al condiţiilor meteorologice este un succes al pilotului”, a declarat preşedintele Romatsa.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Cu o avere de 8 miliarde de dolari, prietenul lui Mircea Lucescu vrea să dea o lovitură uriașă în România. Afacerea de sute de milioane de euro în care vrea să investească
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Izolaţie apartament exterior, la final de 2025. Ai nevoie de autorizaţie?
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
A murit Sam Rivers, basistul trupei Limp Bizkit: Acesta avea 48 de ani
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025