Mesaj emoţionant al pacientei pentru care se preleva ficatul. Ce spune despre cei care au murit pentru ea

Pacienta care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea spune că aştepta acest transplant din 2011, că a fost emoţionată când a fost chemată pentru operaţie, potrivit Mediafax. De asemenea, ea a fost şocată când a aflat despre tragedie, afirmând: "Doctorii aceia au suferit pentru că au plecat să-mi salveze mie viaţa".
Romania TV
21 ian. 2014, 13:40
Mesaj emoţionant al pacientei pentru care se preleva ficatul. Ce spune despre cei care au murit pentru ea

„Din 2011 aştept transplantul de ficat. În 2013 boala s-a agravat. Am fost foarte emoţionată când am fost chemată la operaţie, apoi am auzit tragedia. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Doctorii aceia au suferit pentru că au plecat să-mi salveze mie viaţa”, a declarat Floarea Mihai, care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea, fiind internată în Institutul Clinic Fundeni.

Femeia are 62 de ani şi este din Piteşti, ea spunând că este a doua încercare de transplant, prima fiind în noiembrie 2013, când ficatul prelevat nu era de calitate.

„Am plecat acasă şi am revenit acum. În fiecare zi mă gândesc că cineva acolo sus mă iubeşte şi într-o zi voi putea să fac şi eu acest transplant”, a mai spus Floarea Mihai.

Ea a precizat că în 2005 a făcut un tratament stomatologic, iar în 2006 a descoperită că are o suferinţă la ficat, iar de atunci este continuu sub tratament.

În 2011, femeia a fost inclusă pe lista de aşteptare pentru transplant.

Medicul Liana Gheorghe a declarat că pacienta a fost diagnosticată în 2006 cu hepatită B şi D.

„A urmat tratament, dar boala s-a agravat în 2013, în prezent având ciroză hepatică şi cancer hepatic cu doi noduli pe ficat”, a spus Liana Gheorghe.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT