Presa internaţională: UE şi SUA cer României să pună capăt presiunilor politice la adresa magistraţilor

Principalele agenţii de presă internaţionale analizează concluziile rapoartelor CE privind situaţia din România şi Bulgaria, notând că Bucureştiul trebuie să facă progrese pentru garantarea independenţei justiţiei şi în combaterea corupţiei, Sofia având sarcini suplimentare vizând criminalitatea.
Romania TV
22 ian. 2014, 16:29
Presa internaţională: UE şi SUA cer României să pună capăt presiunilor politice la adresa magistraţilor

„România trebuie să facă progrese pentru garantarea independenţei justiţiei, a anunţat miercuri Comisia Europeană, în raportul privind situaţia statului de drept în acest stat membru al Uniunii Europene din anul 2007”, notează Agenţia France-Presse. „Comisia Europeană a denunţat în special recenta modificare ‘precipitată şi netransparentă’ a Codului Penal, decizii care ‘par a afecta regimul de combatere a corupţiei şi de promovare a integrităţii'”, explică AFP.

„Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut României, miercuri, să pună capăt presiunilor politice asupra judecătorilor, pe fondul preocupărilor din ce în ce mai mari privind situaţia statului de drept în unul dintre cele mai corupte state membre UE”, comentează agenţia Reuters, într-un material cu titlul „UE şi Statele Unite avertizează România în privinţa presiunilor asupra justiţiei”.

„Amendamentele rapide aduse Codului Penal din România au ridicat semne de întrebare în legătură cu angajamentul de continuare a reformelor la şapte ani după aderarea ţării la Uniunea Europeană. Sistemul judiciar din România rămâne sub monitorizarea specială a UE, un sistem de supraveghere aplicat în mod normal ţărilor care nu sunt membre dar care doresc să adere la Blocul comunitar”, subliniază Reuters.

„UE critică Bulgaria la capitolul reforme judiciare, remarcând progrese în România”, scrie Wall Street Journal. „Comisia Europeană a anunţat miercuri că România a înregistrat progrese în reformarea sistemului judiciar, remarcând îmbunătăţirea cooperării între instituţiile locale, avertizând însă că există în continuare probleme cu independenţa justiţiei în România şi în Bulgaria”, explică publicaţia americană.

„Bruxellesul rămâne preocupat în legătură cu independenţa justiţiei din România”, notează publicaţia belgiană Le Soir.

„Uniunea Europeană îndeamnă România şi Bulgaria să plaseze în detenţie infractorii”, scrie site-ul de ştiri bulgar Novinite.com. „La şapte ani de când au devenit membre ale Uniunii Europene, Bulgaria şi România încă au probleme cu plasarea în detenţie a politicienilor corupţi”, subliniază site-ul bulgar. „Spre deosebire de Croaţia, care a aderat anul trecut, şi de celelalte zece state devenite membre UE în 2004, Bulgaria şi România încă fac obiectul unui mecanism special de monitorizare al Comisiei Europene privind reformarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. În cazul Bulgariei, monitorizarea vizează şi infracţionalitatea organizată”, precizează Novinite.com.

Comisia Europeană a anunţat miercuri, în prezentarea raportului elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), că există încă îngrijorări legate de independenţa justiţiei în România, subliniind că modificările la Codul Penal au generat „îngrijorări majore” privind capacitatea de combatere a corupţiei. „Încă există îngrijorări în legătură cu independenţa justiţiei şi există foarte multe exemple în ceea ce priveşte un grad de opoziţie la măsurile anticorupţie şi de integritate”, a afirmat Mark Gray, purtătorul de cuvânt al CE. Oficialul UE a explicat că amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor în decembrie 2013 la Codul Penal „au dus la îngrijorări majore în privinţa capacităţii de combatere a corupţiei”. Comisia Europeană recomandă României ca în codul de conduită al parlamentarilor să fie incluse dispoziţii-cheie astfel încât să fie respectată independenţa justiţiei. Mark Gray a subliniat că trebuie să fie asigurat faptul că legislaţia anticorupţie se aplică tuturor în mod echitabil.

Bulgaria a înregistrat unele progrese în reformarea sistemului judiciar, însă există în continuare probleme privind influenţele politice asupra justiţiei, iar acţiunile pentru combaterea corupţiei sunt insuficiente, constată raportul CE elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Raportul constată că, de la ultima evaluare, cea din iulie, „Bulgaria a făcut unii paşi înainte. Există unele îmbunătăţiri în procedurile de numire a magistraţilor”. „Cu toate acestea, la nivel general, progresele sunt insuficiente, iar situaţia rămâne fragilă”, precizează Comisia Europeană, menţionând probleme de integritate, influenţe politice în sistemul judiciar, combaterea insuficientă a corupţiei şi a criminalităţii organizate. Comisia Europeană recomandă Bulgariei să accelereze reformele şi să înregistreze rezultate concrete în toate domeniile monitorizate.

DailyBusiness
Dorian Popa, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins drogat la volan în 2023
Spynews
Francisca și Tj Miles vor deveni părinți! Primele imagini cu burtica de graviduță a artistei | VIDEO
Bzi.ro
Antena 1 le amendează pe Catinca și Calina după eliminarea de la Asia Express 2025. Cum s-a ajuns la această decizie
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trimis în judecată. Este acuzat de tentativă la lovitură de stat
Playtech.ro
Ce dimensiune trebuie să aibă o fosă septică pentru o casă cu 2, 3 sau 4 camere. Cât costă vidanjarea în 2025
Adevarul
„Diva lui Putin”, interzisă la Cluj. Academia de Muzică s-a răzgândit cu privire la concertul Anna Netrebko
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Mamele din România ar putea primi suma de 2.250 de lei, timp de un an
Cancan.ro
Ce a făcut Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, după accidentul cauzat. Avem SINGURELE IMAGINI
iamsport.ro
A auzit ce au scandat fanii Csikszeredei la meciul cu FCSB și s-a amuzat pe cinste: ”Când aveau impresia că arbitrii ar fi cu ei...”
MediaFlux
Doliu în lumea sportului. A murit la vârsta de 25 de ani în urma unui accident suferit în timpul antrenamentelor
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor