Foşti şefi ai ISU Dobrogea, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Fostul şef al ISU Dobrogea, generalul în rezervă Petre Trandafir, fostul său prim-adjunct, un colonel şi un maior au fost condamnaţi definitiv, vineri, de instanţa supremă, la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul privind fraudarea unui concurs din 2007.
Iulian Tudor
24 ian. 2014, 13:35
Foşti şefi ai ISU Dobrogea, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate în acest dosar, menţinând astfel decizia din 18 mai 2011 dispusă de un complet de trei judecători de la instanţa supremă, scrie Mediafax.

În 18 mai 2012, generalul (r) Petre Trandafir a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la fals intelectual, la doi ani de închisoare pentru instigare la uz de fals şi la trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Instanţa a contopit pedepsele şi a dispus ca generalul în rezervă să o execute pe cea mai grea, respectiv trei ani şi şase luni de închisoare.

Totodată, instanţa i-a interzis lui Petre Trandafir mai multe drepturi pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale,

Alături de acesta au mai fost condamnaţi la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare fostul prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Dobrogea, Neculai Coman, colonelul Gabriel Andrei Niculae şi maiorul Gabriel Alexandrescu, pentru acelaşi tip de fapte ca şi Trandafir.

Citeşte şi Doi tineri, CONDAMNAŢI la închisoare pentru viol

Judecătorii au decis achitarea contraamiralului de flotilă Mircea Rusmănică, după ce au respins cererea procurorilor militari anticorupţie de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Achitarea contraamiralului s-a făcut în baza articolului 10 litera a din Codul de procedură penală, respectiv pentru că fapta pentru care acesta a fost deferit justiţiei nu există.

Judecătorii i-au mai condamnat pe inspectorul şef al ISU Dobrogea, colonelul Viorel Costache, la trei ani de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Instanţa i-a condamnat la pedepse cu suspendare cuprinse între opt luni şi doi ani şi jumătate de închisoare pe fostul şef al Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti, colonelul (r) Eugen Romanescu, Costel Datcu, Marius Sorin Bugnar, Liviu Deoşlea, Marius Sorin Creţu, Florin Niculae, Mihai Adrian Bugnar, Viorel Alexu, Mihail Dănuţ Gaicu, George Laurenţiu Dumitrescu, Nicuşor Criprian Cioroiu, Mihai Tănase şi Dumitru Ţâncă.

Judecătorii ICCJ au dispus totodată anularea a 205 foi de concurs falsificate pe numele candidaţilor, procesul verbal încheiat în 21 august 2007 de membrii comisiei de examen şi aprobat de inspectorul şef cuprinzând rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de subofiţeri organizat la ISU Dobrogea în perioada 9 iulie 2007 – 20 august 2007, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate, tabelele cu rezultatele finale obţinute de candidaţii care au susţinut examenul pentru ocuparea funcţiilor de subofiţer conducător auto şi servant, pe subunităţi, în ordinea descrescătoare a mediilor, afişate la sediul ISU Dobrogea, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate, documentele întocmite cu prilejul încadrării la ISU Dobrogea a celor 192 de candidaţi ale căror foi de concurs au fost falsificate, procesul-verbal din 15 şi 16 august 2007, ora 22.00, încheiat la sediul ISU Dobrogea privind predarea-primirea unei mape tip DS sigilată cu sigiliu aparţinând lui Neculai Coman.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători de la instanţa supremă, care vineri a dat o sentinţă definitivă.

În 20 iulie 2009, procurorii anticorupţie de la Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au trimis în judecată 19 persoane în dosarul privind organizarea unui concurs pentru ocuparea a peste 400 de posturi de subofiţer la ISU Dobrogea.

Citeşte şi Doi asistenţi maternali din Ilfov, condamnaţi la închisoare pentru TORTURĂ

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Cum a ratat Nicușor Bancu transferul la Feyenoord și PAOK: “Am refuzat 2 milioane euro pentru binele Universității Craiova”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Asociația de proprietari te poate penaliza: Efectul se răsfrânge asupra tuturor
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi