Acţiunile europene au închis în scădere

Principalele acţiuni europene au închis marţi în scădere, după ce au terminat şedinţa anterioară la maximul ultimelor şase luni, ca urmare a temerilor investitorilor că Grecia s-ar putea îndrepta către un faliment dezordonat, transmite Reuters.
Romania TV
24 ian. 2012, 19:18
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai mari companii listate din Europa, a scăzut cu 0,4%, după ce luni a crescut la cel mai ridicat nivel din august.

„Prelungirea discuţiilor tinde să devină un factor de stres pentru pieţele financiare. Este din ce în ce mai puţin timp”, a spus un trader german, referitor la negocierile dintre Grecia şi creditorii privaţi.

Pe marile burse europene, indicii FTSE 100 britanic şi CAC 40 francez au pierdut 0,5%, iar DAX german 0,3%.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au respins oferta creditorilor privaţi ai Greciei pentru reducerea datoriilor statului elen şi au cerut reluarea negocierilor, alimentând temerile că Atena ar putea intra într-un faliment necontrolat.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Alex Dobre, noul lider al Rapidului după retragerea lui Cristi Săpunaru! Motivele pentru care a primit banderola: “De asta l-am ales!”
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Tensiune la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai